Vlad Niculescu: „Cred în noblețea acestei meserii-vocație“

L-am cunoscut pe Vlad acum două veri. Este librarul de la Anthony Frost English Bookshop sau, așa cum e ea cunoscută publicului, Librăria Engleză. Librarul, adică amfitrionul, pentru că Vlad te face să te simți acasă în librărie. Dacă ai intrat o singură dată acolo, știi sigur că te vei întoarce. După cărți și după atmosferă.

Vlad Niculescu. Ph. Cr. First Light pentru Leaders Reunited
Vlad Niculescu. Ph. Cr. First Light pentru Leaders Reunited

Ana Barton: Spune-mi, te rog, cine eşti tu?

Vlad Niculescu: Iaca, un om și eu, cu ceva inimă și ceva minte. Așa mi-e drag să cred.

Asta știu de când te-am văzut prima dată, te-ntreb însă cine este Vlad Niculescu, directorul general al Anthony Frost English Bookshop? Ce-a făcut el înainte de a fi librar?

Un „decreţel“ născut în ’68 și absolvent al unei facultăţi tehnice (Instalaţii pentru Construcţii în cadrul UCB), ca mulţi cei din generaţia mea, nu musai fiindcă aveam vreun talent în domeniu, ci și pentru a scăpa de o armată prea lungă. Inginer proiectant apoi, pentru câţiva ani într-un institut zis ISPE, director de producţie într-o tipografie zisă PROTIP, pentru zece ani, până în 2007, când am deschis, împreună cu alţi doi prieteni, Anthony Frost.

Spune-mi, Vlad, de ce Anthony Frost, adică de unde a venit numele acesta?

Tony a fost una dintre cele mai frumoase fiinţe umane pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Când ne-am gândit ce nume ar trebui să poarte librăria, numele lui ne-a venit imediat: Tony însemna Anglia pentru toţi trei. Era primul englez pe care îl întâlniserăm în vieţile noastre. Un șofer de tir de lângă Manchester, care în decembrie 1989 a văzut la televizor grozăviile care se întâmplau aici și a început să bată din ușă în ușă, voluntar, pentru a strânge ajutoare pe care să le aducă mai apoi copiilor orfani din România. Am avut șansa să-l întâlnim la organizarea unui astfel de convoi, eram studenţi și slujeam ca „interpreţi”. Am rămas prieteni pe viaţă. Sunt fericit că am putut să-l aducem, deși era foarte bolnav, în 2008, să vadă librăria. A murit în 2012. Tony – Anthony Frost.

De ce tocmai o librărie, Vlad? Căruia dintre voi i-a venit ideea și cum a fost începutul?

Dan Nicolaescu și Nicolae Ion sunt ceilalţi doi prieteni. Nicolae a avut ideea.  Lucrând împreună pentru zece ani în tipografia despre care am zis mai sus, s-a gândit la mine atunci când i-a venit ideea deschiderii unei librării dedicate limbii engleze, probabil și pentru că îmi cunoștea pasiunea pentru citit și vedea cu cât entuziasm le recomandam celorlalţi ce descopeream. Momentul nu era rău: exact acum zece ani, în ianuarie 2007, România a aderat la UE. Începuseră să sosească din ce în ce mai mulţi expaţi, apăreau din ce în ce mai multe şcoli cu predare în limba engleză, apoi fiecare dintre noi călătorea și constatam că toți ne întorceam mereu acasă cu geamantane de cărţi.

Cum a fost începutul librăriei, cum aţi ales locul? De ce tocmai acela?

Tot Nicolae e de vină. Își dorise iniţial să deschidă un magazin de piane de concert – o piaţă inexistentă pe atunci în România. Avea nevoie pentru asta de un spaţiu cu tradiţie culturală aproape de Calea Victoriei şi a găsit această variantă în galeria Kretzuleștilor, ce tocmai devenise disponibilă. Întâmplarea face că în acest loc – exact în acest loc – în anii copilăriei şi adolescenţei mele a funcţionat unul dintre cele mai frumoase anticariate ale Bucureştiului, păstorit de domnul Weisberg. Dificultatea constatată pe parcurs a demersului la care se gândise iniţial l-a determinat pe Nicolae să ne propună să deschidem în acelaşi spaţiu librăria.

O librărie lângă o altă librărie. Foarte cunoscută, cu tradiţie. Humanitas Kretzulescu. Îmi imaginez că v-aţi gândit la asta, chiar dacă voi plănuiaţi să aduceţi carte în limba engleză.

Ne-a plăcut foarte mult ideea, da. Mărturisesc că ne-am gîndit că şi spaţiile rămase libere în Galeria Kretzulescu vor fi ocupate mai apoi de oameni încurajaţi să deschidă şi alte librării specializate. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa. Ar fi fost minunat să se nască aici o stradă a librarilor, a librăriilor. Cred că pentru un cititor e foarte interesant să găsească mereu diversitate. Noi am încercat să oferim asta. De la bun început. Cine lucrează în domeniu ştie câte minuni apar zilnic în lumea cărţii din Anglia sau America şi nu numai. E adevărat, sunt deseori ascunse de munţii de maculatură ce le acoperă, dar şi asta e o parte importantă a muncii unui librar: să înlăture aceşti munţi şi să caute să propună mereu cu onestitate lucruri în care crede.

Îmi place că nu v-aţi gândit la eventualitatea concurenţei, ba, dimpotrivă, v-ați dorit să existe o stradă a librarilor. Cine s-a ocupat de portofoliul librăriei, tu? Cum ai ales titlurile la început?

Știu că s-ar putea construi sute, nu o singură librărie, cu alte şi alte specializări, aşa că în niciun caz nu ne-am temut şi nu ne temem de concurenţă, dimpotrivă, mă bucur să aud şi salut de fiecare dată deschiderea unei noi librării, văzând în asta mereu o sursă de creştere a numărului de cititori şi, în consecinţă, a numărului de potenţiali clienţi şi pentru noi. În primele luni, cele în care librăria nu exista încă fizic, ne-am împărţit domeniile şi editurile. 90% dintre primele contacte s-au făcut pe e-mail, cu edituri din Anglia, iar primele întâlniri au avut loc la târgul de carte de la Frankfurt, în octombrie 2007. Am deschis pe 3 decembrie 2007. Uşor-uşor, eu am preluat toate contactele şi am devenit „buyer“ pentru Anthony Frost. Am ales la început o structură echilibrată între clasic şi foarte nou în fiecare domeniu, propunându-ne să încercăm naşterea unui spaţiu în care să se găsească „câte un pic din toate“. În principiu, o astfel de librărie ar trebui să funcţioneze după un algoritm simplu: încearcă să ai în stoc lucruri ce se vor mişca foarte repede, în așa fel încât să poţi să-ţi permiţi să faci şi propunerile mai riscante, dar la care ţii foarte mult. Totul este însă mereu legat şi de reacţiile pe care le ai din partea comunităţii locale de cititori.

Ce bine că ai adus vorba despre cititori. Aţi deschis în decembrie 2007. Când şi cum aţi devenit cunoscuţi? Aţi făcut vreo formă de publicitate librăriei?

În 2007, platformele social-media nu erau nici atât de „clasicizate“ şi nici măcar atât de numeroase, aşa că am încercat, recunosc, destul de timid, înfricoşaţi şi de costuri (pe care nu prea ni le-am putut niciodată permite), să fim prezenţi în reviste culturale ori să tipărim nişte „fluturaşi“ pe care i-am distribuit prin universităţi şi în diverse alte locuri. Trebuie să admit însă că „word of mouth“ s-a dovedit atunci cea mai bună publicitate pentru noi şi am început să constatăm că mulți oameni au început să îşi facă un ritual săptămânal din vizitarea librăriei, apoi au început să sosească şi solicitări de a povesti despre librărie în diverse publicaţii ori invitaţii din partea multor şcoli cu predare în limba engleză de a fi prezenţi în cadrul unor evenimente organizate de acestea.

Aşadar, calitatea şi unicitatea v-au recomandat. Pentru că sunteţi unici, nu-i aşa?

Nu ştiu cum să răspund la o astfel de întrebare fără să par lipsit de modestie, dar îmi place să cred că da. Aş minţi dacă aş spune că nu am auzit de câteva ori în aceşti nouă ani replica asta: „Am venit la voi fiindcă ştiam că numai la voi pot să găsesc asta. “

Exact despre asta este vorba. Suntem în 2017. La nouă ani şi un pic de la deschidere, dar la zece ani de la începerea proiectului. Ce înseamnă să fii librar în România, în Bucureşti, Vlad Niculescu?

Eu cred în nobleţea acestei meserii-vocaţie. Oriunde pe lume ar trebui să-ți împlinești vocația asta. Mă întristează faptul că ea trebuie să se manifeste într-o universală matrice a costurilor şi vânzărilor, ca oricare altă activitate comercială, dar nu mă las prea mult întristat de acest lucru fiindcă, dacă aş privi-o numai aşa, nu aş mai putea să o fac. Nu neg că am fost naiv la începuturi şi am crezut că voi putea petrece mult mai mult timp în librărie, dar mă văd zilnic împiedicat să o fac din pricina activităţilor administrative.

Cred că pentru a fi un bun librar chiar şi în Bucureşti, chiar şi în 2017, trebuie în mod esenţial să-ţi placă ceea ce ar fi trebuit să-ţi fi plăcut întotdeauna, cu doza obligatorie de mizantropie, condiment absolut imposibil de separat de această meserie: să fii de folos oamenilor.

De ce mizantropie? Nu e un cuvânt cam tare? La ce te referi?

Nu cred. E un fel de armură ce te protejează. Crede-mă, într-o librărie întâlneşti zilnic tot felul de oameni, dar în acelaşi timp ești bucuros s-o poţi lepăda imediat ce simţi că cineva are nevoie reală de ajutorul tău sau când în jurul unui ceai, al unei cafele se iveşte promisiunea unei discuţii interesante.

Cum i-ai ales pe cei cu care faci echipă? Cum ţi-ai dorit să fie, cum sunt ei?

Sunt norocos, ce să spun. De la începuturi, am căutat oameni care să împărtăşească valorile pomenite mai sus. Încercăm să construim ceva împreună și toţi cei care au lucrat sau lucrează în librărie au participat la această construcţie.

Deci, sunteţi o echipă. Cum se construieşte, cum se armonizează o echipă, ca să funcţioneze cât mai bine, ca să reprezinte brandul?

Ca orice echipă, se rodează în timp. De multe ori, mi s-a spus de către oameni care ne-au vizitat librăria, străini sau români, români care au fost plecaţi şi s-au întors în ţară: La voi sunt întotdeauna „good vibes“, e întotdeauna o oază. Cred că toţi cei care au lucrat aici s-au simţit parte din această oază. Nici politica noastră nu a fost să angajăm pentru scurte perioade oameni care să vină şi să plece rapid şi să fie aici doar pentru un salariu şi nici cei care şi-au dorit să lucreze aici nu şi-au dorit s-o facă doar pentru câteva luni. Ca dovadă, mulţi dintre cei care au lucrat în librărie participă în continuare în diferite feluri la viaţa ei.

În momentul asta suntem tot trei asociaţi (împreună cu Dan şi Nicolae) şi trei angajaţi: Oana Zamfirache, Aurel Minulescu şi eu. Fiecare face propuneri pentru oamenii invitaţi să expună în librărie ori să organizeze un eveniment sau o lansare de carte ori referitor la titluri pe care şi-ar dori să le vadă în librărie şi ar trebui puse pe lista pentru comenzi etc.

Cum vedeţi voi anul 2017? Mă refer la acţiuni, evenimente. Pe cititori i-ați întrebat ce și-ar dori? Ce fel de evenimente aţi făcut în anii ăştia?

Ar trebui să ne gândim mai des într-adevăr la a consulta clienţii în privinţa a ceea ce îşi doresc să întâlnească la noi, dar mi-ar plăcea în primul rând să avem un public la fel de numeros precum cel din 2007–2009, un public care venea în librărie nu pentru că era invitat la nu ştiu ce eveniment, ci pentru că murea de curiozitate să vadă ce a mai apărut nou la Anthony Frost, dar cum 2017 nu seamănă cu 2007 trebuie evident să ne adaptăm. Nu spun prin asta că nu e o mare bucurie să organizăm evenimente, ba dimpotrivă, ci doar că mi-ar plăcea să văd din nou librăriile pline fără ca musai să se „petreacă“ ceva acolo.

Mărturisesc că unul dintre cele mai frumoase momente ale librăriei a fost expoziţia dedicată doamnei Livia Rusz în librărie, în 2012, și editarea şi lansarea împreună cu Alex Ciubotariu a unui album. A fost un moment foarte important şi emoţionant, iar de atunci am bucuria şi onoarea de a coresponda cu doamna Rusz.

Sunt, de altfel, destul de multe evenimentele pe care le-am organizat în ultimul timp. Chiar în momentul acesta librăria e transformată într-o galerie de artă – în vitrină e o expoziţie foto semnată Andrei Nacu/Calina Bârzu: „Entombed Alive in Safety and Decay”, despre materialitatea fotografiei, în timp ce în interiorul librăriei avem expuse lucrări de Nicolae Comănescu, parte din expoziţia „I Can See No Revolution” – albumul se găseşte şi el în librărie.

Luna viitoare suntem onoraţi că îi vom putea aduce pe Gili Mocanu şi pe fotografa Ioana Moldovan. Aşadar, nu numai că nu ne oprim aici, dar ne dorim să continuăm acest demers de transformare perpetuă a librăriei.

Recent Posts
05.Ziua