Sunt un OM

Am interacționat în ultima vreme, destul de des, cu antreprenori din business-uri relativ mici, dacă ne raportăm la numărul de angajați, dar în aceeași măsură mari, judecând după cifra de afaceri. Cu nedisimulată admirație mi-au spus: “Ce faceți voi, oamenii de resurse umane, nu este deloc ușor, dimpotrivă, este extrem de complex și dificil. Până să înțeleg și să am contact cu procesele de resurse umane, îmi imaginam că este cu totul altceva – multă relaționare, ceva administrare și… cam atât”.

Sursă foto: https://www.linkedin.com/pulse/learning-human-manager-mark-lebusque

Ei bine, sunt multe analogii pe care le pot găsi, dar pentru a pastra un fir roșu între glamour-ul pe care îl percep privitorii, ce își închipuie că se întâmplă în HR și diamantul pe care îl identifică și îl șlefuiesc profesioniștii reurselor umane, este multă alchimie și uneori, din păcate, dar și din realitate…este și multă agonie.

Nu am făcut niciodată o ierarhizare formală a proceselor de HR, dar chiar și asa, știu că recrutarea ocupă sigur un loc pe podium. Recrutarea înseamnă să deții abilități și cunoștințe foarte bune în zona de achiziții, marketing și vânzări, toate combinate cu tehnici avansate de diplomație. Procesele sunt multiple – atât cu clientul intern (managerul pentru care recrutăm, colegii, top managementul companiei), cât și cu clientul extern (candidatul).

Trebuie să cunoști foarte bine industria și să te poziționezi competitiv ca angajator, să dezvolți employer branding, să seduci în mod realist candidatul și să ai, pe cât posibil o ofertă unică de vânzare (și de valoare) – ca un bun cunoscător de marketing. Selecția candidatilor este aproape similară selecței de furnizori, vrei să ai cele mai ofertante competențe din piață la cost optim, începi o negociere laborioasă – trebuie să deții cunoștințe psihologice și abilități avansate de negociere, date din piață, pentru validarea ofertei, după ce te-ai asigurat că oferta este suficient de generoasă pentru a fi competitiva, dar și aliniată pozițiilor similare din companie, pentru a respecta echitatea internă, networking pentru referințe.

Negocierea nu se oprește la negocierea cu candidatul. Procesul se reia și cu clientul intern – managerul pentru care recrutezi, colegii. Și continuă cu candidatul, care îți devine coleg pe tot parcursul colaborării. Așa cum recrutarea ocupă podiumul în zona proceselor de HR, așa negocierea deține un loc fruntaș în rândul competențelor necesare profesioniștilor din resursele umane:  argumente obiective, date statistice, predicții și evaluări.

Cu toate acestea, oamenii nu vin cu instrucțiuni de folosire și nici n-au perioadă de garanție. Este cea mai mare provocare pe care o au managerii de la fiecare nivel.

Tranzacția nu se încheie aici și nici investiția sau costul. Este singura resursă pe care trebuie să o dezvolți continuu și susținut, în care trebuie să investești după ce “procesul de vânzare” s-a încheiat.

Input – salarii și beneficii.

Proces de transformare – resursa umană.

Output – rezultate, performanță, obiective îndeplinite.

Un proces ideal in teorie.

Un proces cu foarte multe “IF” uri în realitate, pe care, de cele mai multe ori nu le avem în control. Între PT (procesul de transformare) și output-uri se masoară adevărata valoare a leadership-ului, în capacitatea lui de a se replia pe cât mai multe scenarii necunoscute, personalități și nevoi diverse, abilități diferite, valori personale asemănătoare sau antagonice, în care trebuie să acomodeze și nevoia omului pe care îl are în echipă, cu nevoile companiei și ale sale, reușind să își atingă obiectivele sau chiar să le depășească.

De multe ori este incomod să lucrezi cu oameni, unii te scot din zona de confort, alții te pot scoate chiar din zona de siguranță, dar este și zona care îți oferă cele mai mari satisfacții. Așa se întâmplă creșterea. Și evoluția. De ambele părți, de toate părțile. Și uneori chiar doare. Pentru că, ne amintim de copilărie, creșterea este dureroasă.

Liderul crește și el odată cu echipa sa. De cele mai multe ori își termină ziua așa cum a început-o, cu zâmbetul pe buze, fredonând la volan, în drum spre casă: “I’m only human, after all….!” (n.r. Sunt doar un om, până la urmă…).

Recommended Posts
Dan Paulopol