Sandra Izbașa: „Mi-am dorit să fiu cea mai bună din lume, am visat mereu să mi se intoneze imnul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și am reușit!”

Cu carieră încununată de succes, grație antrenamentelor și concursurilor fructificate la maximum, Sandra Izbașa este gimnasta care, la Beijing, în 2008, a strălucit pentru România, într-un moment în care delegația noastră cucerise doar o medalie de bronz. Intrată ultima în concursul la sol, a realizat un exercițiu perfect, prima scânteie a carierei sale sportive, câștigând aurul olimpic la această probă. Tânăra din București a muncit și a reușit: la 26 de ani, palmaresul său numără în total 300 de medalii, iar 19 dintre ele vin din competițiile internaționale importante.

Sandra Izbașa. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică
Sandra Izbașa. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică

Mi-am dorit să fiu cea mai bună din lume, am visat mereu să mi se intoneze imnul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și am reușit!”, spune astăzi Sandra, care a depășit de-a lungul carierei momente de bucurie supremă, dar și momente cu adevărat dificile.

Născută în 1990, la vârsta de patru ani intra în sălile de antrenamente de gimnastică ale Clubului Steaua, după ce a cochetat cu tenisul și scrima. Grația gimnastelor a fascinat-o însă, cucerind-o definitiv și determinându-i parcursul pentru toată viața. Au urmat opt ani de muncă asiduă la Steaua, până când, în în 2002, la 12 ani, a ajuns în lotul național. Atunci, spune ea, și-a asumat și cel mai mare risc.

Când am luat decizia de a mă alătura lotului olimpic, am renunțat la viața de «om normal», care presupunea mersul la școală, întâlnirile cu prietenii, vacanțele împreună cu familia sau vizitele la bunici și întrevederile săptămânale cu cei dragi. Însă a fost un compromis asumat și m-am bucurat din plin de rezultate.

… care nu au întârziat să apară. Europenele de juniori din 2004 i-au adus primele titluri importante: locul 2 la sol, locul 6 la individual-compus.

„Am primit multe sfaturi utile de-a lungul vremii și am ținut cont de ele, astfel încât mi-am ușurat multe situații. Contează enorm o vorbă bună din partea părinților, bunicilor sau a celor dragi.”
„Am primit multe sfaturi utile de-a lungul vremii și am ținut cont de ele, astfel încât mi-am ușurat multe situații. Contează enorm o vorbă bună din partea părinților, bunicilor sau a celor dragi.”

În toate deplasările, în toate demersurile sale, părinții i-au fost alături, la fiecare pas. A fost o lecție rămasă mereu vie, dovadă că legăturile sănătoase dintr-o familie creează excelența. „Tot timpul există măcar puțin timp pe care poți să-l acorzi persoanelor dragi, astfel încât să te încarci cu energia lor pozitivă. În cariera mea de sportivă de înaltă performanță am reușit să îmbin timpul petrecut cu familia și antrenamentele la intensitate crescută. Asta și pentru că familia este, pentru mine, pe primul loc.

Încurajările părinților s-au împletit perfect cu dorința sa de a excela în disciplina aleasă. „Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile cât mai bine posibil și nu știu dacă există neapărat o rețetă a succesului. Cred că el vine în funcție de fiecare om și obiectivele pe care și le propune. Dorința, curajul, puterea, ambiția, perseverența, încrederea – acestea sunt, după părerea mea, elemente definitorii ale succesului, orice ai face.”, spune astăzi Sandra.

Sandra Izbașa la Beijing, 17 august 2008. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică
Sandra Izbașa la Beijing, 17 august 2008. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică

Privind de sus către mai sus, ca senioare, au urmat tot mai multe reușite: primul loc la individual, sol şi sărituri în cadrul Internaţionalelor României, în 2006. Au inspirat-o și motivat-o pentru titlul european la sol, alături de argintul pe echipe şi bronzul de la bârnă, în același an.

„Am primit multe sfaturi utile de-a lungul vremii și am ținut cont de ele, astfel încât mi-am ușurat multe situații. Contează enorm o vorbă bună din partea părinților, bunicilor sau a celor dragi.”

Momentul nu era unul propice pentru sport și competiții, cel puțin pentru această disciplină. Gimnastica românească, atât de motivată după momentul 1976 – Nadia Comăneci, intrase deja într-o zodie a declinului. Sandra Izbașa nu s-a lăsat descurajată. Ignorând contextul gri, a fost singura gimnastă care a obţinut medalii la Campionatele Mondiale de la Aarhus (Danemarca), în 2006: bronz la individual, argint la bârnă.

În 2007 s-a luptat pentru două medalii de argint, obținute la Campionatele Europene de la Amsterdam pentru individual şi bârnă, urmate de una de bronz, pentru echipă, la Campionatele Mondiale de la Stuttgart.

2008 a însemnat o nouă medalie olimpică: aurul, la sol, proba care o consacrase, pe lângă alte două titluri continentale, la echipe și sol, şi o medalie de argint la bârnă, câştigate la Clermont.

Anul următor a pus-o în fața celor mai grele decizii din viața sa. Dar a ales bine. „În 2009, după o accidentare gravă la tendonul achilian și o fractură la mâna stângă, urma să iau o hotărâre destul de grea: de a mai continua sportul de înaltă performanță sau de a mă opri după prima mea ediție de Jocuri Olimpice – cea de la Beijing, din 2008. Am ales să continui și am fost inspirată!”, spune astăzi Sandra, care pune recuperarea pe seama psihicului, primul care trebuie pus la treabă în situații dificile.

Sandra Izbașa. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică
Sandra Izbașa. Sursa foto: Federația Română de Gimnastică

A revenit în competiții, mai hotărâtă, mai puternică. În 2011 strălucea din nou la Berlin, unde a obținut titlurile europene la sol și la sărituri. Aur la echipe, aur la sărituri, titrau apoi cronicile Europenelor de la Bruxelles, în 2012, ultimul an important din parcursul competițional al Sandrei.

Mulți își doresc, puțini ajung să participe la două ediții ale Jocurilor Olimpice – și să și aducă, în ambele ocazii, aurul acasă. Ei bine, Sandra Izbașa a adus României cea de-a doua medalie de aur la Londra, la proba de sărituri. Plus bronzul, la competiția pe echipe.

„Nu obișnuiesc să mă leg de niște tabieturi în așa fel încât să nu pot renunța la ele.<br />
Îmi place să fiu independentă.”<br />
Foto: Sabin Malișevschi
„Nu obișnuiesc să mă leg de niște tabieturi în așa fel încât să nu pot renunța la ele.
Îmi place să fiu independentă.”
Foto: Sabin Malișevschi

Lecțiile sportului. Încrederea

Sportul te întărește, te călește, sportul te învață. Una dintre lecțiile pe care le înveți este încrederea în propriile forțe. Pentru a ajunge acolo unde dorești, fie că ești femeie, fie că ești bărbat, este ingredientul primordial. „Trebuie să ai încredere în ce faci, să dai dovadă de perseverență și să fii puternic. Ferește-te de frică, neîncredere și nesiguranță.” Ajungi într-o poziție de putere? „Funcția de conducere implică o responsabilitate mare, însă cine își dorește cu adevărat acest lucru găsește echilibrul necesar pentru a reuși”, spune Sandra, care astăzi este ofiţer al Armatei Române, cu grad de locotenent.

Mă bucură nespus de mult amintirea celor două medalii de aur cucerite la Jocurile Olimpice din 2008 și din 2012”, spune Sandra. Anii lungi de antrenamente și competiții îi transformă acum într-o nouă misiune: încearcă să atragă copiii spre sport, ocupându-se de pregătirea lor fizică.

Locotenent Sandra Izbașa. Foto: MApN
Locotenent Sandra Izbașa. Foto: MApN
Recommended Posts
Robert Brindley, directorul AISB. Foto: Arhiva personalăDespre oxitocină și încredere. Sursa foto: Shutterstock