Păi, ce, mâncăm cultură?

Drept să spun, da, că până și felul în care e „mobilată“ farfuria noastră ține de cultură, și anume de cultura gastronomică. Iar conduita alimentară a unui om nu e defel despărțită de cultura acelui om.

Pentru că omul este cultura lui, iar în cultură includ și educația. Iar foamea de cultură e singura care nu îngrașă niciodată. Și singura care nu poate fi ostoită. Nici nu trebuie.

Sursă foto: pixabay.com

Cultura, am zis că includem și educația, da?, se vădește în felul de a vorbi și de a scrie al unui om, în gesturile lui, în graba de a înțepa, insulta, lovi sau, dimpotrivă, în graba de a spune o vorbă bună, de a ajuta, de a dărui.

Putem fi excepționali profesioniști, însă asta nu e niciodată suficient pentru a face performanță. Nimeni nu face performanță de unul singur. Dacă nu știi să te porți cu tine, nu știi să te porți nici cu ceilalți, iar atunci te autodeturnezi, te autosabotezi, fără să-ți dai seama. Stai și te-ntrebi ce au ceilalți cu tine, dai vina pe lume, că e rea și urâtă și sub nivelul tău, te autoizolezi și, în consecință, și performanțele tale scad fiindcă omul este carne, rațiune și emoție. Ordinea e aleatorie.

Se vede în cum privești, în cum vorbești și ce citești, și ce nu citești, și ce muzică asculți, și ce fel de filme vezi. Se văd și fricile, și complexele, se vede tot, dacă oamenii au ochi să vadă. Iar dacă n-au, atunci simt, să nu crezi că nu simt. Și se feresc, își caută scuze ca să te evite, le găsesc întotdeauna.

Se vede dacă simți mereu nevoia să-ți dai importanță și când ești într-un grup, și când ești cu un singur om. E o formă de a cere să ți se recunoască autoritatea, profesionalismul, de a cere permanent validare. Asta le arată tuturor faptul că tu însuți te îndoiești de aceste calități și le-arunci oamenilor în față că le deții în modalități superlative, să nu care cumva să ți le pună ei la-ndoială.

Însă astea chiar sunt chestiuni de subtilitate. Punerea culturii, cu educația inclusă în ea, cum am vorbit, pe ultimul plan ne abrutizează, ne face neoameni. Iar neoamenii trăiesc și se poartă ca neoamenii și în casele lor, și pe stradă, și la serviciu. Pentru că omul e un întreg și întreg umbă prin lume, oricâte măști și-ar confecționa și oricât de mult și-ar dori să arate, contextual, numai bucăți din el. Restul sunt tot în el și se văd, se simt. Bucățile alea ascunse îl dor și-i dor și pe ceilalți, chiar atunci când el nu știe sau când nici ceilalți nu știu unde e locul care doare. Pentru ei, omul acela devine omul care doare, iar timpul este scurt și plin, oamenii aleargă mult, n-au vreme de înțelesuri și de vindecări.

Recommended Posts
postare-facebookOffer first