Noi cei noi

Am votat de când am avut acest drept. O singură dată, în 1996, chiar am crezut. Am fost dezamăgită repede. În rest, am votat mereu ceea ce am considerat a fi răul cel mai mic. Dar am votat mereu, chit că după fiecare scrutin îmi spuneam că nu mai vreau s-aud de vot. Știam și-atunci că mă voi duce să votez și la următoarele alegeri.

Credit Foto: Narcis Pop
Credit Foto: Narcis Pop

Am fost copil în comunism. Mi-am văzut părinții mergând la vot și votând cu Ceaușescu. Nu aveau voie să nu voteze, era obligatoriu. Nu aveau alternativă, nu candida nimeni în afara lui Ceaușescu. Votul era o mascaradă, să vadă o lume-ntreagă, chipurile, cum își votează românii conducătorul pe viață, cum adoră ei comunismul, cum îi divinizează pe reprezentanții lui.

Și eu, și părinții mei votăm de când avem drept de vot. Nu mi-am dat seama la început că votez fiindcă ei îmi oferă acest exemplu civic, abia acum mă gândesc că de la ei am învățat că e dreptul meu de cetățean, că e responsabilitatea mea să mi-l exercit. Și fratele meu face la fel. Noi, copiii, nu votăm și n-am votat niciodată ca părinții noștri. Vorbim despre opțiunile noastre, dar nu ne-am certat niciodată. Ni le respectăm reciproc și, maximum, facem câte o glumă mai acidă pe tema asta. Familia e familie și nu ne influențează pe noi faptul că avem opinii politice divergente. Am văzut că li se-ntâmplă altora să se certe cu ai lor, să nu-și mai vorbească. Mi se pare halucinant. Mama și tata au fost, sunt și vor fi mama și tata, indiferent cine va câștiga alegerile și cine le va pierde.

Știu că în ultimii ani cei mai tineri nu au vrut să iasă la vot. Au crezut că politica e ceva care nu-i privește direct, nu-i atinge. Așa pare, ceva îndepărtat, acolo, sus, unde se fac și se desfac treburile țării, noi ne vedem de-ale noastre, nu ne interesează.

Am văzut la finalul lui ianuarie și în toată luna februarie foarte mulți oameni tineri ieșind să protesteze. Unii dintre ei, extrem de curajoși, aveau pancarte pe care scria „Nu am votat, vă rog să mă iertați“. Dar doar unii dintre ei nu au votat, majoritatea sunt cei care au mers la vot, din același spirit civic care i-a scos și-n stradă, la proteste.

Ce mi s-a părut extraordinar este că toți oamenii care au ieșit să protesteze împotriva de-acum celebrei Ordonanțe nr. 13 știau în detaliu de ce anume protestează, oamenii au învățat legislație într-un timp extrem de scurt, unii dintre ei erau adolescenți pe care i-am surprins discutând despre anumite articole din actele normative; și Ordonanța nr. 9 era aprig dezbătută.

Și absolut toți oamenii din Piața Victoriei erau la curent cu activitatea la zi a guvernului și parlamentului, cu declarațiile politicienilor. Aceștia suntem noi cei noi, cei cărora ne pasă de ce fac aleșii și nealeșii noștri. Și suntem de-acum cu ochii pe ei, am înțeles că acțiunile lor ne privesc direct, am simțit cum am devenit într-o lună o națiune, ne-am maturizat brusc, iar acesta este cel mai mare câștig al ultimelor săptămâni. Am crescut într-o iarnă cât alții-n zece. E bine.

***

Credit foto Cover Articol: Narcis Pop –  Pop Studio

Credit foto: Narcis Pop
Credit foto: Narcis Pop
Recommended Posts
Logo_orizontalOusa