Niște vorbe, niște fapte

În astea două săptămâni, protestele din toată țara au arătat că oamenilor nu le e indiferent ce decizii iau executivul, legislativul și judecătorescul. Cele trei mari puteri în stat. A patra este presa și dacă cineva crede că presa a murit, atunci acel cineva se-nșală. Trăiește poate nu chiar bine, nicidecum mersi, dar putere are încă. Dacă ar fi să luăm în calcul numai forța imensă a manipulării, și tot ar fi suficient ca să-i dovedim puterea.

Am citit de curând o carte, am și prezentat-o când s-a lansat. Se numește „Firmanul orb“ și este scrisă de marele Ismail Kadare, autor nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, pe care sper să-l ia curând, nu de alta, dar Kadare tocmai a împlinit 81 de ani. Nuvela care dă și titlul cărții este fresca unei societăți aflate sub un regim autocratic, undeva la finalul secolului al XIX-lea, în perioada de declin a Imperiului Otoman. O societate în care sultanul, dacă i se năzărea, îi tăia capul marelui vizir, carevasăzică prim-ministrului, pe loc.

Totul începe atunci când cineva din înalta societate moare, iar cauza morții este „ochiul rău“, ochiul care deoache. Sultanul dă un decret (firman) prin care toți posesorii de ochi răi, deochitorii, sunt condamnați la orbire. Existau cinci metode de orbire, trei pentru clasele de jos, și două, mai „umane“, pentru nobili. S-au înființat „orboficiile“ sau „birourile de orbire“, cu comisii „de specialitate“ care studiau cazurile.

Dar cum se-ntâmplau toate astea? Evident, cel mai adesea, prin denunț, deși au fost și cazuri de oameni care n-au rezistat acestei terori și s-au autodenunțat, asta fiindcă, dacă făceai asta, beneficiai și tu de metodele mai „blânde“, chiar dacă nu erai bogat sau aristocrat. Știau că au dușmani care abia așteaptă să le facă un rău, așa că le-au luat-o înainte. Delațiunea a îngrozit într-un timp extrem de scurt întreaga societate. Orboficiile lucrau ziua și noaptea, vaietele umpleau străzile, oamenii tremurau în case.

Metoda cea mai dorită – oamenii stăteau trei luni pe întuneric și-și pierdeau lent și definitiv vederea – a făcut ca atunci când s-a împlinit timpul orbirii pentru cei condamnați, deși firmanul s-a abrogat, să se umple străzile de oameni în zdrențe, desculți, pipăind aerul cu mâinile întinse. Bogați și săraci deopotrivă, oamenii aceștia erau de-acum cu toții paria și toată lumea-i evita. Le aduceau tuturor aminte de groaza prin care trecuseră și din care ei, cei mulți, slavă lui Allah!, scăpaseră. Nici familii nu mai aveau, fuseseră părăsiți, nici case, bineînțeles, și altă soartă în afara cerșetoriei nu-i aștepta. Orbi, goi și singuri, niște cicatrice vii ale unui decret dement.

Cartea asta are cinci nuvele și toate abordează problematica unei societăți nedrepte în care se ajunge într-o clipită de suveran sau de sus-pus la aberație, la teroare, la crimă. Cred că nu v-am spus că toate denunțurile erau anonime și toți oamenii denunțați prin aceste anonime au fost orbiți, fie că li s-au scos ochii cu un fier cu două ace, prin metoda bizantino-venețiană, fie au fost ținuți la întuneric luni la rând, până li s-a scurs vederea, prin metoda europeană. Dar mai erau trei metode: tibetana, se presa abdomenul condamnatului cu bolovani, până-i ieșeau globii oculari din orbite, metoda locală, cu soluție concentrată de piatră acră, și metoda romano-cartagineză, prin expunerea abruptă la lumină puternică. Nu vi le-am enumerat ca să vă terifiez, ci pentru că sunt convinsă că merită să reflectăm asupra sensurilor lor proprii și figurate.

De ce v-am scris eu astăzi despre „Firmanul orb“? Așa, pentru că nu pot să nu fac legătura dintre el și anonimele trimise la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în legătură cu părinții care și-au luat cu ei copiii la proteste. O să ziceți că suntem în 2017, în Europa, nu în Imperiul Otoman, în secolul al XIX-lea. De acord, numai că m-aș bucura să nu așteptăm să ne salveze europenii, cum au așteptat bunicii noștri să îi salveze americanii. Cincizeci de ani.

***

Credit foto Cover Articol: Narcis Pop –  Pop Studio

Recommended Posts
Geanina IacobAliz Kosza