Muncesc, învață și își reinventează cariera. Portret de Milenial – Generația Y

În Era Resurselor Umane, Generația Y modelează și este modelată de lumea muncii, redefinind relația angajator-angajat. Majoritatea milenialilor știu că vor munci mai mult decât generațiile anterioare; unii dintre ei spun că vor munci, probabil, până în ultima zi a vieții lor. Un ultramaraton al carierei, care cere pauze frecvente și, uneori, reinventarea profesională. Când aleg unde și cum muncesc, banii, siguranța și timpul liber sunt primele criterii de selecție. Își doresc să fie răsplătiți pentru eforturile lor, să se simtă siguri în cariera lor și să aibă libertatea de a se opri și a „realimenta” din când în când. Dar mai prețuiesc și lucrul alături de oameni de calitate și atmosfera de calitate, prioritizând totodată și ocazia de a munci flexibil și de a dezvolta noi competențe. Uneori, pe banii lor, pentru a se menține apți de angajare – dar nu numai. Dacă li se acordă șansa, vor merge mai departe și se vor mișca pe verticală, dar de cele mai multe ori, nu se așteaptă să avanseze cu același angajator.

De unde vin aceste concluzii? ManpowerGroup a contractat compania de consultanță Reputation Leaders pentru a realiza un studiu asupra a 19.000 de reprezentanți ai Generaţiei Y şi peste 1.500 de manageri cu responsabilități de angajare, pentru a cartografia ce îşi doresc milenialii și pentru a ajuta deopotrivă indivizii și organizațiile să reușească în lumea contemporană a muncii. Studiul, denumit „Carierele Generației Y: Viziune 2020”, arată că până în 2020, peste 35% din forța de muncă la nivel global va fi alcătuită din mileniali, adică actuala generație de tineri, persoane născute între anii 1982 și 1995.

DESCARCĂ: Studiul pe larg „Carierele Generației Y: Viziune 2020” (în format .pdf)

Cei intervievați sunt în general optimiști privind perspectivele lor de carieră. 62% s-au declarat încrezători că, dacă și-ar pierde principala sursă de venit mâine, și-ar găsi un loc de muncă la fel de bun sau chiar mai bun, în termen de trei luni. Optimismul este mai ridicat în Elveția și Germania, spre exemplu, decât în Italia și Grecia, reflectând climatul politic, economic și cultural din aceste țări.

Generația Y anticipează o carieră prelungită. La nivel global, mai mult de jumătate se așteaptă să muncească dincolo de vârsta de 65 de ani, 27% consideră că vor munci până după 70 de ani, iar 12% consideră că nu se vor pensiona niciodată. 37% dintre japonezi consideră că vor munci până la sfârșitul vieții, și doar 3% dintre spanioli, respectiv 6% dintre elvețieni.

Contrar etichetelor de leneși și neimplicați, angajații din Generația Y muncesc la fel de mult, dacă nu mai mult decât celelalte generații, de la 52 de ore pe săptămână în medie în India, la 41 de ore pe săptămână în Marea Britanie și Australia. La nivel global, 26% din milennialii chestionați au două sau mai multe locuri de muncă.

Pe fondul acestei activități intense și prelungite, 84% dintre reprezentanții generației Y intenționează să ia pauze pe parcursul carierei, dincolo de obișnuitele concedii. Femeile pun pe primul loc în lista de motive de a lua pauză maternitatea (61%) și îngrijirea copiilor (33%), dar ambele sexe vor să aloce un timp semnificativ pentru a se îngriji de propria persoană. 4 din 10 millennials (42% dintre bărbați și 39% dintre femei), plănuiesc să ia pauze mai lungi de patru săptămâni pe parcursul carierei pentru relaxare, călătorie și vacanțe, iar 21% dintre bărbați și 23% dintre femei prevăd pauze pentru continuarea educației sau dobândirea de noi cunoștințe și competențe. În schimb, ambele sexe sunt mai puțin dispuse să își întrerupă propria carieră pentru a-și sprijini partenerul în propria activitate (12% dintre bărbați și 11% dintre femei) ceea ce reliefează tendința către gospodăriile cu două venituri, în care ambii parteneri lucrează.

86% dintre milllennials consideră concediile și timpul liber o prioritate în căutarea unui nou loc de muncă, pe locul 3 după bani (92%) și siguranță (87%). Siguranța este însă redefinită în cazul acestei generații: majoritatea pun pe primul loc parcursul. Ponderea celor care consideră că siguranța este reprezentată de loc de muncă pe termen lung (27%) e egală cu cea a celor care consideră că siguranță înseamnă deținerea unor competențe profesionale care corespund cerințelor pieței. Majoritatea (46%) consideră că trecerea la un nivel profesional mai ridicat depinde de îmbunătățirea competențelor și a calificărilor, iar 35% consideră că depinde și de mai multă experiență, acumulată prin roluri și sarcini noi. Ca atare, Generația Y își dorește ca angajatorii să le ofere oportunități în acest sens, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, sunt dispuși să caute aceste oportunități la un alt angajator. Două treimi consideră că timpul potrivit înainte de a fi promovați sau a-și schimba rolul este de doi ani, iar un sfert spun că e mai scurt de 12 luni, ceea ce confirmă apetitul pentru noi provocări și roluri de portofoliu.

Generația Y este dispusă să învețe, pe timpul și pe banii proprii, este dispusă la moduri alternative de a munci, de la freelancing la proiecte de scurtă durată, pentru a dobândi competențele și expunerea pe care o consideră importantă. Angajatorii nu-și pot permite să ignore aceste semnale clare, ci trebuie să se inspire din noile moduri de muncă și să ia în considerare obiectivele și cerințele milenialilor, dacă vor să atragă și să păstreze cele mai valoroase talente în organizație”, spune Corina Bianca Gonteanu, director de marketing și comunicare al ManpowerGroup România.

Sfaturi practice pentru angajatori

Despre studiul „Carierele Generației Y: Viziune 2020”

Respondenții studiului au inclus un eșantion independent de 11.000 de reprezentații ai Generației Y activi pe piața muncii în 18 țări, echilibrați ca vârstă și sex, care reprezintă toate regiunile lumii. Au fost de asemenea chestionați peste 8.000 de angajați temporari ai ManpowerGroup și 1.500 de manageri cu responsabilități de angajare din 25 de țări. Cercetarea de teren s-a derulat în perioada februarie-aprilie 2016, iar printre țările participante se numără Argentina, Austria, Australia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, China, Elveția, Franța, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Norvegia, Paraguay, Singapore, Serbia, Spania și SUA.

Despre ManpowerGroup România

ManpowerGroup România este expert în domeniul soluțiilor inovatoare ce privesc forța de muncă, creând și oferind clienților săi soluții care să-i ajute să fie câștigători în lumea contemporană a muncii. Compania este specializată în recrutare permanentă și pe bază de contract, evaluare și selecție, muncă temporară, payroll, gestiune și administrare de contracte, externalizare & consultanță și soluții privind forța de muncă. ManpowerGroup este prezentă în România din 2003 prin brandurile Manpower, Experis, ManpowerGroup Solutions și Proservia, având puncte de prezență cu acoperire regională în București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Recommended Posts
Andrada Crânguș. Foto: Ana GeorgescuMihai Epure. Foto: Dirk Michael Deckbar