Viața personală? Nu o negociez. Acest timp nu va fi niciodată suficient de bine plătit pentru a compensa timpul pierdut în familie – Mircea Vlah

De viață te bucuri, adeseori te sperie, o explorezi, unii îți spun să-i trăiești fiecare clipă ca și când ar fi ultima… și, sigur, niciodată nu știi ce surprize îți va aduce în viitor. Mircea Vlah, acum CEO la Dumagas Transport, nu se gândea niciodată, în copilărie, că o să ajungă „o așa importantă persoană”.

Mircea Vlah. Foto: Media Photo
Mircea Vlah. Foto: Media Photo

Pe vremea lui „A fost odată…ˮ

Copilăria lui Mircea Vlah a fost „ca în cărțile lui Creangă”. „Pe-atunci eu nu mă gândeam ce îmi doream să fiu exact când voi fi mare. Au fost momente când mi-am dorit să fiu șofer de autobuz, pentru că în anii ’80 autobuzele erau pline, «se mergea pe scară», iar șoferul era singurul privilegiat cu locul asigurat și cu cea mai bună vedere la drum.”

Dar viața adevărată a început în studenție, anii care l-au influențat cel mai mult, anii petrecuți în asociația studențească AIESEC. „Acolo am învățat să lucrez în echipă, să particip la organizarea de diverse proiecte naționale și internaționale și să interacționez profesionist cu mediul de business”, povestește CEO-ul.

Nevoia (de independență financiară) te-nvață

Mircea Vlah spune că a vrut să lucreze încă de când era student și a și făcut-o. „Primele joburi le-am avut încă din facultate, atunci când aveam nevoie de bani de buzunar ca să călătoresc și să particip la întâlnirile studențești din diverse orașe.”

Își amintește cu drag primul job, la BRD, în Galați. „Practic, acesta a fost puncul meu de plecare, în 2002. Mediul bancar nu m-a atras și am preferat să schimb profilul mergând în industria de transport și logistică prin acceptarea unui job în grupul Danzas sro. în Cehia, localitatea Ostrova. Din acel moment am reușit să urc în diverse poziții de management, să accept provocări și riscuri tot mai mari, până în momentul preluării poziției de CEO la Dumagas Transport SA în 2014.”

Compania, care se recomandă drept „pionier” pe piața transporturilor din România, există de peste 14 ani.

Ne spune că nu a avut un mentor în sensul definit sau văzut în filme. „Mentor mi-a fost tatăl meu, în perioada adolescenței. În mediul de business am fost ajutat și format de experiența întâlnirilor și lucrului în echipă cu manageri din alte țări cu o conduită de business și comunicare exemplară – în comparație cu ceea ce am văzut în România…ˮ

Bazele și reușitele profesionale

Mircea Vlah a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrative la Universitatea din Galați și a urmat un master în Management Organizațional și Administrativ. Spune că studiile i-au dat o bază informațională, dar nu reprezintă fundamentul dezvoltării sale personale. „Activitățile și proiectele întreprinse în cei patru ani de activitate din AIESEC reprezintă cartea mea de vizită și fundamentul dezvoltării mele comportamentale în business.ˮ

CEO-ul susține că în business s-a bazat pe „o comunicare deschisă cu echipa, pe o ascultare activă și pe disciplina și organizarea riguroasă a activităților necesare în atingerea bugetului sau în finalizarea diverselor proiecte.ˮ

Așa a ajuns și la cea mai importantă realizare profesională: activitatea din Dumagas și șansa oferită în 2014 de fondul de investiții Bancroft de a prelua o firmă de mărimea Dumagas Transport S.A. „Acesta este proiectul meu de succes, de care sunt foarte mândru. Practic am preluat o companie falimentară în 2014, cu o pierdere raportată de 4,5 milioane de euro, și am adus-o, împreună cu echipa, la un rezultat pozitiv în 2015 și 2016 în termeni de profit net.ˮ

Viața personală? Nu o negociez. Viața profesională? Fără relații și pile

Mircea Vlah nu face compromisuri atunci când vine vorba de timpul petrecut cu familia. „Viața personală? Nu o negociez. Timpul alocat familiei este constant și niciodată nu fac excese cu timpul petrecut peste program la serviciu. Acest timp nu va fi niciodată suficient de bine plătit pentru a compensa timpul pierdut în familie.ˮ

Motto-ul după care se ghidează este „Be the change you want to see in the world”, al lui Mahatma Gandhi, fiind mereu deschis către noi provocări și proiecte. „În acest moment, climatul politic și cel de business din România vor influența decisiv viitoarele mele deciziiˮ, spune el.

Generației următoare îi dă exemplul propriu. „Dat fiind contextul românesc de business, eu mă raportez la un tânăr fără «relații sau pile» în mediul privat, așa cum am fost eu. Pe acest tânăr l-aș sfătui să înceapă devreme, din universitate, implicarea în activități și proiecte studențești. El va învăța astfel ce înseamnă munca în echipă, asumarea răspunderii unui proiect sau a unei activități, comunicarea cu un grup eterogen din punct de vedere afectiv și profesional și astfel el va avea prima șansă în obținerea unui loc de muncă bine plătit la finalul ciclului universitarˮ, îi sfătuiește Mircea Vlah pe tineri.

Recent Posts
Raluca Vasile. Foto: Arhiva personalăEvoluția căutărilor pe dispozitive. Sursa: Studiu Google