„Abordez obstacolele nu cu încrâncenare și agresivitate, ci cu inteligență și creativitate” – Marian Șeitan, Hit Mail

L-am cunoscut pe Marian Șeitan pe vremea în care amândoi urmam cursurile Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București. Încă de atunci, Marian se remarca datorită cunoștințelor extinse în domeniul economic, susținându-și părerile în fața profesorilor cu argumente și citate din operele marilor economiști ai lumii. Acest fundament teoretic solid nu l-a condus însă spre o carieră universitară, ci spre antreprenoriatul de mare succes. La vârsta de 24 de ani și la șase luni după absolvirea Academiei de Științe Economice, Marian Șeitan înființa compania de marketing direct Hit Mail, a doua companie din România care oferea aceste servicii, într-o vreme în care acest concept era foarte puțin cunoscut pe piață și al cărui impact în viitor foarte puțini au avut capacitatea să îl vadă.

Marian Șeitan, la Gala Premiilor eCommerce. Foto: Alin Dobrin

Compania a înregistrat profit din primul an de activitate, atfel încât alte companii au început să-l curteze pe Marian în vederea preluării unei părți din acțiuni încă din al treilea an de funcționare pe piață. Abia în 2009, când Hit Mail avea o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, antreprenorul român a decis să vândă 60% din acțiuni grupului francez Mediapost, filială a La Poste – serviciul poștal francez, păstrând conducerea companiei.

Teodora Pohoață: Ce te-a îndemnat să înființezi compania Mediapost Hit Mail și apoi să o conduci cu și spre succes timp de aproape 20 de ani?

Marian Șeitan: În 1997, când de-abia terminasem facultatea, „economia de piață”, cum i se zicea pe atunci, era abia la început: în noiembrie 1996 FSN-ul pierduse alegerile și asta ne-a dat curaj că putem face ceva în țara noastră, în loc să plecăm în străinătate. Dar cel mai mult curaj mi-a venit de la know-how-ul de calitate foarte bună pe care l-am acumulat în semestrul în care am fost student străin la facultatea Magistère de Marketing Direct de la Lille, Franța, în 1995.

Care au fost momentele semnificative din viața ta?

Cred că primul moment semnificativ din viața mea a fost în clasa a VIII-a, când m-am calificat la o olimpiadă națională – pe acea vreme se punea mare preț pe olimpiade – și a fost prima dată când m-am gândit că poate „e ceva de capul meu”.

Minutul meu de glorie a fost la treapta a II-a (pentru cei mai tineri: admiterea de la clasa a X-a la a XI-a), când, deși veneam de la liceul clasat pe locul 3 în Brăila (Iorga), am intrat primul la liceul clasat pe primul loc (Murgoci), spre marea surprindere a tuturor.

Următorul moment important a fost bursa Tempus din anul IV la Lille, în Franța, unde am avut șocul Occidentului – nu mă mai săturam să mă plimb prin supermarketuri, să văd că autobuzele nu întârzie niciodată și că pot exista și cantine studentesti impecabile.

După asta a venit momentul înființării firmei, în 1997 – am pus în practică know-how-ul cu care am venit de la Lille. În piața românească mai exista la vremea aceea numai încă o companie de marketing direct, care, pentru ca era singura, avea prețuri mari.

Următoarele evenimente au fost personale – căsătoria (2001) și copiii (2004 și 2007); între ele, MBA–ul româno-canadian (2002-2004), care m-a ajutat să fac marele pas de la o firmă mică antreprenorială, în care totul este în mâna antreprenorului, la o firmă cu structuri și delegare – anii începând cu 2004 au fost anii cu creșterea cea mai rapidă a firmei.

Iar cel mai recent moment important a fost vânzarea Hit Mail în 2009 către Poșta Franceză, care a dat acces companiei noastre la resursele de toate felurile ale celui mai mare angajator din Franța.

Ce anume te motivează, te pune în mişcare, ce este important pentru tine?

Întotdeauna m-a motivat satisfacția lucrului bine făcut. De asemenea, nu trebuie să subestimez ambiția de a arăta celor din jurul că sunt capabil, că pot să construiesc, solid și frumos. Nu în ultimul rand, sunt motivat să fac bine celor din jurul meu.

Ce faci atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dorit?

În primul rând mă sfătuiesc cu soția mea, care vede mai mereu lucrurile din alt unghi decât le văd eu. Mă străduiesc să văd the big picture – imaginea de ansamblu – și întotdeauna găsesc soluții, de multe ori de unde m-aș fi așteptat cel mai puțin.

Ce te face să perseverezi, chiar dacă întâlnești obstacole în cale?

Ca principiu, încerc să abordez obstacolul nu pieptiș, ci din lateral; nu cu încrâncenare și cu agresivitate, ci cu inteligență și cu creativitate. Îmi plac coerența și autodisciplina – eu cred că la aceste două capitole noi, românii, ca mental colectiv, mai avem multe de făcut. Poate că suntem mai inteligenți și mai capabili decât alte națiuni, însă ne „sucim” prea des, ne poticnim, ne uităm promisiunile și ne lăsăm duși de val. Toată viața m-am luptat să nu fiu așa. Iar „gurile rele” ar mai adăuga despre mine că sunt un Berbec adevărat :)

Care crezi că este misiunea ta – față de tine, familie, organizația pe care o conduci, societate?

Eu cred despre mine că sunt unul dintre cei 1% oameni foarte activi, care fac lucrurile să se întâmple, și mi-aș dori să rămân mereu așa. M-am străduit întotdeauna să înțeleg în profunzime cum influențează acțiunile mele viața celor din jurul meu, pentru că vreau să fac bine și mă bucur foarte mult când „îmi iese”.

Ce mesaj ai pentru cititorii noștri care își doresc să se formeze sau să se perfecționeze ca lideri?

Mesajul meu este să fie consecvenți, să construiască încredere în jurul lor, să fie plăcuți și respectuoși cu toți membrii echipei.

Recommended Posts
Robot surprins în timpul unei operațiuni neautorizate la locul de muncă. Sursa foto: Wikimedia CommonsParcul Herăstrău din București. Foto: Ella Moroiu