Lumea cu Păcală – Teatru la Happy Cinema

Duminică, 29 ianuarie, de la ora 11:30, la HAPPYCINEMA® București din Liberty Mall suntem invitați la spectacolul de teatru „Lumea cu Păcală”, jucat în sala de cinema, cu actori, scenografie și muzică.

Lumea cu Păcala. Vizual: HappyCinema
Lumea cu Păcala. Vizual: HappyCinema

Dacă Ion Creangă, Ioan Slavici și Petre Dulfu s-ar fi hotărât să-și pună laolaltă snoavele și poveștile, „Lumea cu Păcală” ar fi fost deja un spectacol clasic – informează echipa de comunicare. Piesă de teatru dinamică și amuzantă, cu înțelepciune populară condimentată de comicul de situație, „Lumea cu Păcală” le este dedicată deopotrivă copiilor și adulților.

Cele trei personaje – Boierul, Străjerul și Păcală – prind viață cu ajutorul tinerilor actori Alexandru Măndoiu (Păcală) și Petrișor Ionescu, care interpretează un dublu rol (Străjerul/ Boierul). Maria Simona Arsu, actriță premiată, își folosește de această dată creativitatea și talentul pentru regia spectacolului.

Spectacolul interactiv aduce în prim-plan și lumea satului românesc, decorul şi elementele de costum având ca scop apropierea copiilor de spaţiul etnografic autohton. Muzica este un alt element important în spectacolul „Lumea cu Păcală” şi vine să susţină autenticitatea atmosferei pitoreşti.

HAPPYCINEMA® București s-a deschis luna trecută, la Liberty Center – zona Trafic Greu-Vulcan. Prețul unui bilet pentru copii este 15 lei, iar pentru adulți – 20 de lei. Grupurile au parte de oferte speciale, la preț redus. Pentru detalii și rezervări: 0777 556 976.

Recommended Posts
The Day We Give In Is The Day We Die. Foto: Digi24Alina Irimia. Foto: Arhiva personală