Lucian Trofin: „Nu îmi doresc să am tot ce vreau, ci îmi doresc să vreau tot ce am“

Când l-am cunoscut pe Lucian Trofin, mi l-a prezentat Nicoleta Scarlat, directorul de vânzări al companiei. Mi-a zis: „El e Lucian, CEO-ul nostru.“ Am văzut un bărbat surâzător, luminos și vesel, care nu părea deloc apăsat de greutatea și răspunderea funcției lui. Am avut senzația că mă aflu în casa cuiva, nu într-o fabrică. Și așa a fost până la capăt.

Lucian Trofin, CEO Eisberg. Credit foto: Eisberg

Ce-ai visat tu, Lucian, când erai copil? Ce-ai visat să fii, cine te vedeai?

Deci, întrebări grele…

Las’ că vin și alea ușoare.

Cred că primul vis a fost să conduc/pilotez un elicopter.

Aveai de mic abilităţi tehnice, erai atras de tehnică?

Să zicem. Dacă însă mă gândesc mai bine, voiam de fapt să-mi impresionez bunicii.

Ei te-au crescut?

Până la 6 ani, da. Am crescut mai mult la bunicii din partea mamei.

Și de ce voiai să-i impresionezi?

Să fie mândri de mine şi siguri că-i voi ajuta şi se vor putea baza pe mine când voi fi mare…

Deci, din dragoste şi recunoştinţă.

Da.

Pe de altă parte, le datorezi bunicilor faptul că te-au crescut în aşa fel încât, de copil, ți-ai dorit să se poată baza cineva pe ţine. Puţini copii se gândesc la asta.

Aşa este, atât bunicii, cât şi părinţii aşa m-au crescut şi sunt foarte mândru de asta.

Şi azi sunt oameni care se pot baza pe tine, aşa-i? Şi mereu au fost.

Categoric da. Nici nu cred că aş putea funcţiona altfel.

Te apasă vreodată răspunderea asta ori îţi dă energie să faci mai mult?

Nu mă apasă decât greşelile pe care le fac şi doar până le recunosc. Cel mai mult am învăţat din greşelile mele, iar răspunderea o consider ceva absolut natural/normal atât timp cât îţi doreşti să realizezi sau să obţii ceva.

Ai fost de copil un lider?

Depinde ce înţelegem prin lider şi aici răspunsul se poate complica. Pot spune că eram acceptat destul de uşor în grupurile în care-mi doream să fiu.

Adică îţi făceai uşor prieteni. 

Da, asta da, am fost întotdeauna sociabil şi-mi plac oamenii în general.

Asta e o chestiune de subtil şi extrem de eficient leadership.

Da, sunt chiar convins de asta. Pentru mine, este foarte important ce realizez împreună cu echipa mea. E mult mai important decât ce pot realiza singur. Sunt satisfacţii dincolo de productivitate.

Şi asta tot leadership se numeşte. Cum ţi-ai ales tu şcolile, Lucian?

Sunt inginer automatist. În 1980, când am ales facultatea (Automatică IPB), singurul criteriu a fost al satisfacţiei mele personale, adică să-mi dovedesc că pot (atunci era, alături de Aeronave, cea mai grea facultate din IPB). Automatica mi s-a părut o opţiune cu satisfacţii personale mari. Mă refer acum la job, nu mă vedeam atunci, iar acum cu atât mai puţin, la un serviciu de la care să mă întorc seara fără să pot spune că am realizat/învăţat ceva.

Şi apoi unde-ai lucrat?

Primul job a fost la Mecanică Fină Sinaia, până-n 1989.

După revoluţie ce-ai făcut?

După ’90, antreprenoriat de diverse feluri: școală de ski snow la Sinaia, logistică şi distribuţie la Bucureşti. Până în 2005, am avut doar firmele mele. Acum sunt implicat executiv în Eisberg şi mai am doar investiţii în alte firme. Conduc şi dezvolt Eisberg ca şi cum aş fi acţionar, dar nu am decât ce se numeşte profit-share.

Aşa. Am ajuns acasă. Deci, suntem în 2005, când tu alegi să preiei mandatul de CEO Eisberg. Cum s-a-ntâmplat asta? Cine a avut iniţiativa? De ce ai acceptat? De ce ai ales Esiberg?

Corect, suntem în 2005, când am renunţat la toate proiectele antreprenoriale şi m-am implicat executiv total în proiectul Eisberg – lansare, promovare/educare a categoriei de fresh convenience din România.

Zi-mi cum ai ajuns la ei sau cum au ajuns ei la tine.

Sună destul de impresionant şi chiar este pentru că această categorie nu a existat practic în România. Am ajuns la Eisberg la recomandarea lui Marian Alecu, cel care a contribuit decisiv la sosirea şi dezvoltarea McDonald’s în România în 1995.

De ce Eisberg te-a ales pe ţine, de ce tu ai ales Eisberg?

Eisberg era şi este unul dintre furnizorii importanţi pentru McDonald’s global, iar Marian a crezut şi susţinut Eisberg datorită poziţionării extrem de hotărâte pe trendul health&wellness. Am ales Eisberg pentru că mi-a plăcut şi am crezut în ce face, iar Eisberg m-a ales după aproximativ 4 luni de interviuri şi teste. Cele care au cântărit foarte mult în alegerea mea au fost experienţa antreprenorială şi cunoaşterea dovedită a pieţei locale de retail, atât piaţa de afaceri, cât şi cea de consum.

Dar era o industrie nouă pentru tine. Ai avut curaj.

E uşor să ai curaj când crezi şi eşti convins că vei reuşi. Recunosc că şi atunci, şi acum este mult mai dificil ca antreprenor decât ca angajat.

Ce te-a făcut să crezi că vei reuşi, Lucian?

Mi-au plăcut produsele, seriozitatea şi responsabilitatea întregului proces operaţional, echipa pe care am găsit-o şi, foarte important, încrederea în consumatorul român: deschis la nou, gata să încerce sau să preia produse noi şi de succes pe pieţele avansate din Europa.

Fabrica era deja construită?

Da, Eisberg a venit în România în 1995 odată cu McDonald’s, iar în 1998 a apărut fabrica de la Cernica.

Dar ceva nu mergea cum trebuia, iar Eisberg a avut nevoie de un nou CEO.

Aproximativ corect, fabrica funcţiona şi livra doar la McDonald’s. Apariţia şi mandatul meu erau de dezvoltare de piaţă. Practic, eu am propus, odată ce m-au recrutat, să dezvolt canale alternative de distribuţie către consumator. Primii doi ani au fost extrem de dificili şi aparent fără rezultate, dar am construit partea cea mai grea în orice domeniu, încrederea şi credinţa în viitor.

Şi, bineînţeles, strategia de businees. Fiindcă aia trebuia cu siguranţă schimbată.

Corect.

Altfel, interesantă formă de exprimare: foarte puţini oameni fac diferenţa dintre încredere şi credinţă.

Eu sunt convins că este nevoie de amândouă.

Da, numai că nu sunt sinonime perfecte. Lumea crede că ar fi. 

Iar tu eşti unul dintre puţinii oameni care simt diferenţa de nuanţă dintre ele.

De exemplu, mi-am folosit toate relaţiile şi contactele din piaţă, oamenii aveau încredere în mine, dar a trebuit să-i conving să creadă în categoria pe care o promovăm.

Și au crezut.

Unii, da, alţii, nu. Dar am tot insistat şi până la urmă toţi mi-au acordat şansa de a mă prezenta în faţa consumatorului. Acolo consider eu că am reuşit. Cu excepţii absolut normale, reacţia consumatorului a fost mai mult decât satisfăcătoare. Chiar sunt mândru de asta.

Ai toate motivele să fii. Dar şansa de a te prezenta consumatorului nu e chiar o şansă. Are legătură cu încrederea pe care o au oamenii în tine. 

Ai dreptate, a fost punctul forte de plecare.

În care tu ai fost vârful… aisbergului. 

Încă mai sunt şi sper să pot fi în continuare. Mă refer aici la provocările şi realităţile actuale, din ce în ce mai solicitante şi imprevizibile din punctul de vedere al riscului de țară/regiune.

Lucian, dar cum te-ai raportat tu, în perioada asta, la faptul că obiceiurile alimentare româneşti nu includ prea multă salată?

Am privit acest aspect ca pe o oportunitate. Am vrut să fim noi cei care arată şi explică şi altfel de obiceiuri de consum, nu neapărat excluzând mâncarea tradiţională, ci completând-o şi corectând mici „greşeli“. Cuvântul-cheie este balance, scuze, sună mai bine în engleză.

Da, echilibru, ai dreptate.

Deci, echilibru/cumpătare. Nu trebuie să mâncăm zilnic salată, aşa cum nu trebuie să mâncăm doar salată. Frunzele noastre, împreună cu dressingul potrivit, se combină perfect cu carne, pește şi cu multe alte preparate româneşti. De exemplu, cu fasolea bătută.

În cei 12 ani de când eşti aisbergul Eisberg, ce-ai observat în ce priveşte schimbarea obiceiurilor alimentare ale românilor?

Ca să comunicăm convingător, mi-am luat aliaţi serioşi şi ascultaţi, cum este chef Jakob Hausmann de la restaurantul Mica Elveţie. Jakob este elveţian, a venit în România acum 20 de ani, s-a îndrăgostit şi nu a mai plecat de aici. Obiceiurile alimentare ale românilor s-au transformat sensibil şi procesul continuă, aici mă refer bineînţeles la stilul pe care-l promovează Eisberg.

Care este…

Stilul Eisberg: mănâncă echilibrat, dar cu gust, nu-ţi refuza ce-ţi place, atât timp cât ai în vedere că trebuie să-ţi placă şi după ce ai mâncat. Iar ce oferim noi se poate consuma foarte bine şi seara, indiferent de oră.

Lucian, cum îţi alegi tu oamenii? Ce criterii ai şi în ce ordine de prioritate le aplici?

Dacă vorbim de oameni în general, aplic ecuaţia simplă: calităţi+interese – defecte > 0.  Dacă vorbim de echipa mea, am tot felul de „instrumente“ manageriale/RU.

Adică tu nu vezi orice om nou-angajat, da? Ai încredere în specialiştii tăi în recrutare.

Eisberg nu are „specialişti“ în recrutare. Echipa de management este responsabilitatea mea şi nu se opreşte la recrutare/angajare, ci continuă permanent prin procese de evaluare şi motivare anuale. Scopul meu este să am oameni satisfăcuţi, dar şi implicaţi, practic urmăresc implicarea care face ca satisfacţia să fie pe termen mediu/lung.

Dar managerii cum i-ai ales, Lucian?

 În primul rând, m-am uitat la „rezervorul“ intern şi apoi am aplicat metodele clasice: anunţ sau recomandare. Am căutat oameni cu multă perseverenţă şi încredere în timing, adică ce-mi doresc eu să-şi dorească şi cel pe care-l caut.

Ai ridicat oameni din interior, cărora le-ai văzut aptitudinile?

Da, la Producţie şi la Vânzări/Marketing am oameni promovaţi din interior şi care lucrează la Eisberg dinainte de 2005.

Asta face un lider autentic: ştie unde să caute oameni şi cum să-i facă să dea tot ce-i mai bun. A, şi neapărat ştie să-i facă să se simtă oameni, nu doar livratori de performanţă.

Absolut de acord cu tine.

Ce-mi spui despre stilul tău de leadership, Lucian? Cum conduci tu?

Consider că am un stil de conducere deschis şi participativ.

Şi empatic?

Îmi place democraţia, dar nu o confund cu birocraţia şi neasumarea responsabilităţii.

Perfect.

Eu zic că da.

Ce-mi spui despre Lucian omul, nu CEO-ul?

Sunt mulţumit de ceea ce am, de ceea ce am realizat, de ceea ce sunt convins că pot realiza în continuare. Atenţie, sunt mulţumit, dar nu înseamnă că nu-mi doresc mult mai mult.

Dar cine eşti tu, Lucian Trofin?

Sunt exact cine vreau să fiu. Știi vorba aia: nu îmi doresc să am tot ce vreau, ci îmi doresc să vreau tot ce am.

Recommended Posts
Express YOUR LeadershipEuSuntSefulTau