Lansarea iPhone 8, cel mai mare eveniment al Apple din ultimii ani

Gigantul american Apple lansează astăzi, 12 septembrie 2017, a opta generaţie a iPhone-ului, smartphone-ul care a revoluţionat industria de telefoane mobile în urmă cu zece ani, în cadrul unui eveniment care va avea loc în noul campus al companiei, scrie Bloomberg.

Tim Cook, CEO-ul Apple, va urca astăzi pe scena amfiteatrului denumit în memoria fondatorului Steve Jobs din noul sediu, evenimentul marcând un nou capitol pentru cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume.

Pentru prima dată, Apple va lansa trei smartphone-uri, unul dintre acestea fiind un model premium care va costa cu mult peste celelalte două modele din gamă şi poate chiar mai mult şi decât restul smartphone-urilor de pe piaţă. Noile smartphone-uri Apple nu vor fi o atracţie doar pentru consumatori, ci şi pentru investitori. Dispozitivele iPhone generează două treimi din vânzările Apple, fiind astfel critice pentru companie.

Noile modele iPhone se vor lansa exact în perioada de vârf de vânzări – ultimul trimestru al anului, lansarea putând contribui şi la creşterea vânzărilor celorlalte produse Apple. Întregul business al Apple se bazează pe iPhone-uri – acestea sunt utilizate pentru a controla decodorul Apple TV şi boxa HomePod care urmează să fie lansată, şi sunt interconectate şi cu ceasurile inteligente Apple Watch, precum şi cu tabletele iPad şi laptopurile Mac.

Compania americană are de asemenea în plan să lanseze o nouă versiune a ceasului inteligent Apple Watch care se va putea conecta la reţele de internet wireless, precum şi o variantă îmbunătăţită pentru set-top box-ul Apple TV.

Recommended Posts
studiu-bns-aproape-jumatate-dintre-angajatii-romani-sunt-nemultumiti-de-salariu-83072allview