Forță versus putere

Dacă te uiți în dicționar, aceste două cuvinte, „forță“ și „putere“, sunt sinonime. Dar știm cu toții că sinonime perfecte nu există, deși aceste cuvinte ar fi unele dintre cele mai bune candidate la identitatea de sens. Mințile noastre le-au repartizat însă nuanțe specifice, iar noi le folosim în contexte diferite, chiar dacă nu ne gândim la asta când alegem unul dintre cele două cuvinte. O facem, cumva, instinctiv.

Sursă foto: pixabay.com

Forță înseamnă tărie: a minții, a caracterului, a trupului. Puterea este asociată de multă vreme cu o poziție socială, profesională, uneori chiar familială, în care tocmai caracterul îi este omului încercat. Integritatea omului este greu și, poate, îndelung atacată și extrem de rar el reușește să și-o păstreze. Fascinația puterii este uriașă, oricine îi face față cu greu. Omul aflat în poziție de putere devine adesea temut și, în consecință, neiubit. El a căzut, de fapt, din poziția de lider fiindcă liderul inspiră, este prețuit, este urmat din convingere, nu de frică. Niciodată de frică. Leadershipul și frica se exclud reciproc.

Cine reușește să facă față seducției puterii duce cu sine o luptă continuă, stă la pândă să nu-și lase orgoliul să ia decizii în locul său, e obligat să facă distincția dintre orgoliu și demnitate, iar asta tot timpul, pentru că foarte des orgoliul ia chipul demnității, ca să câștige lupta. Câștigul orgoliului este întotdeauna pierderea omului.

Putere i se cere omului și atunci când se simte vulnerabil, poate chiar căzut. Apropiații îi spun: „Tu poți trece peste asta, ești un om puternic.“ Asta e și o declarație de abandon, care se traduce așa: „Descurcă-te, e treaba ta, nu te poți baza pe mine, nu vreau să mă amestec în asta.“ Omului îi sunt atinse butoanele puterii, ca să fie stimulat să se descurce singur. Acelea sunt butoanele orgoliului fiindcă orice om căzut are nevoie de empatie și de susținere practică.

Foarte interesantă de urmărit este schimbarea de atitudine a omului căruia i se atacă poziția de putere. El se umanizează brusc, de unde până atunci nu le arătase celorlalți decât o succesiune de măști. Se simte în pericol și cere în acest fel înțelegerea și susținerea celorlalți, părând a spune, prin noua lui atitudine: „Și eu sunt ca voi, și eu sunt om, fiți înțelegători cu mine.“ El, același om care până atunci nu le arătase înțelegere, fusese discreționar, abuziv tocmai față de cei cărora le cere acum empatie. De multe ori, o și primește fiindcă oamenii se recunosc în noua lui poziție, aceea de vulnerabil adică uman.

Să nu uităm nici de fenomenul numit „animalul încolțit“. Pierzătorul de putere încearcă, de groaza acestei pierderi, să-i „îngroape“ pe toți cei din jurul său, vrând astfel să se spele de responsabilitate și de vină. Puterea n-a vrut s-o împartă cu nimeni, pierderea ei însă o dăruiește cu multă generozitate tuturor, sperând că astfel își va păstra imaginea cât mai curată. Sevrajul pierderii puterii este, poate, mai puternic decât cel de droguri. Omul nu mai știe să trăiască în absența puterii, nu se mai recunoaște, nu-și mai este fiindcă nu suportă să nu le mai fie celorlalți. Dialogul lui cu sine s-a terminat de mult, iar el nu știe cum să existe altfel decât în raport cu cei față de care și-a manifestat puterea.

Forța este o stare naturală a omului. El nici n-o conștientizează, doar o trăiește. Forța stă tocmai în umanitatea lui: în bunătate, în bucurie, în vulnerabilitate, în empatie, în profesionalism. Forță înseamnă fiecare nouă zi pe care o duci la apus. Forță este să-ți recunoști greșelile. Forță înseamnă să dăruiești, fără să aștepți să primești. Forță este să identifici și să respingi otrava puterii.

Recommended Posts
LeadArtShip22 IunieKent Orrgren - WRC