Exerciții de imagine

Putere. Toată lumea vrea putere. Oamenii sunt admirați pentru că au putere, iar puterea asta se traduce în bani, poziție socială, influență sau… trecerea peste necazuri de orice fel. Toate astea se numesc putere și suntem învățați de mici că a ignora durerea, a păși peste ea, a o minimaliza înseamnă că suntem puternici.

Sursă foto: www.pixabay.com

Și, cum era de așteptat, sensibilitatea este o slăbiciune, o vulnerabilitate. Și-atunci tu, de mic, afli că trebuie să devii puternic, băiețelului i se spune să nu plângă „ca o fată“ atunci când cade și se lovește, că, deh, misoginismul se inoculează din fragedă pruncie, ca să fie eficient și să crească mare și frumos. Cu fetele e mai simplu: ele sunt lăsate să plângă fiindcă sunt… fete. Tuturor li se pare normal ca ele să plângă, să sufere, că doar ăsta e datul firii, pardon, al firii femeiești.

Mai departe, adulţii băieţi au învăţat deja lecţia puterii şi-şi manifestă crizele de ego prin abuzuri de varii feluri, iar fetele s-au învățat cu locul lor secundar, dispensabil, și acceptă aceste abuzuri. Sigur, sunt și femei care aleg să se masculinizeze în comportament și, uneori, ca o consecință firească, și fizic, așa cum sunt și bărbați care resping organic învățătura aberantă despre putere și, cumva, se efeminează în comportament și, uneori, tot ca o consecință, și fizic.

Bineînțeles că sunt și oameni care rezistă acestor presiuni cu care luptă de copii, dar ei sunt cei foarte puțini. Și mai sunt și oameni care sunt crescuți sănătos la cap, dar ei sunt și mai puțini sau încă n-au ajuns adulți fiindcă firescul în ce privește egalitatea de gen e ceva foarte recent în țara noastră. Cum tot recentă este „descoperirea“ că sensibilitatea este forța noastră uriașă, sursa continuă a creativității oricărui om. Nu mai zic despre faptul că e minunat că suntem diferiți, atât de diferiți, în sensibilitățile noastre și că din complementaritățile noastre se nasc și se hrănesc sănătos familia, businessul, societatea.

Iar formele de manifestare ale puterii ăsteia prost înțelese le vedem de fiecare dată când un om se află într-o poziție de forță, fie că poziția asta o are în familie sau în societate. Omul simte nevoia să-și arate forța prin decizii unilaterale, prin abuz, prin intimidarea celui pe care-l consideră mai slab, fie că acesta este unul dintre membrii familiei sale, copiii sunt cei mai expuși acestui tip de autoritarism, fie că este unul dintre subalterni. Și-n felul ăsta se perpetuează proasta învățătură despre putere, oamenii se chinuie pe ei înșiși și unii pe alții, relațiile se erodează și se destramă, iar afacerile se-mpotmolesc sau se duc pe apa sâmbetei. Pare cam reductiv, nu? Așa e, doar pare. Pentru că exercițiile de imagine în care oamenii își pun atâta energie – pe care-ar putea-o folosi cu succes fie și numai pentru a se vindeca de falsa putere – le umplu restul vieții. Cum cu ce? Cu nimicuri care anesteziază suferința aia pe care se chinuie ei s-o mascheze performant și s-o poleiască splendid cu un aur la fel de fals ca puterea lor.

Recommended Posts
PSX_20161113_210327inventor-2003472_640