„Antreprenoriatul este despre a trăi o poveste, nu despre a câștiga la loterie” – Dan Berteanu, Equatorial

Dan Berteanu, Managing Partner Equatorial, iubește ceea ce face și asta îi menține în permanență interesul pentru business și abilitatea de a transforma oportunități în lucruri valoroase. A urmat o facultate pe care, cu toate că nu l-a atras deloc, a terminat-o. A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadrul Politehnicii, apoi a făcut armata, s-a însurat și s-a apucat de vânzări. Prietenos și amabil, dar cu abilități de negociator de necontestat, Dan Berteanu a avansat repede în funcția de manager regional. Cinci ani mai târziu, a schimbat domeniul, ajungând să dezvolte pentru AchieveGlobal, brand cunoscut de resurse umane, un business regional.

Dan Berteanu. Foto: Arhiva personală
Dan Berteanu. Foto: Arhiva personală

Anul 2013 a însemnat pentru Dan Berteanu o altă schimbare majoră, după ce acționarul majoritar al Achieve Global a decis că are alte planuri pentru companie, care nu se „pupau” cu dorințele sale. A cumpărat franciza pentru a-și dezvolta propriul business, alături de Clara Chirculescu și Diana Rosetka, și așa a apărut firma românească Equatorial, care oferă astăzi cursuri de învățare prin joc.

Anul trecut, compania sa a avut un profit de 90.000 de euro, cu un portofoliu de șapte clienți.

Echilibrul muncă – viață personală

Pentru Dan Berteanu, succesul presupune realizarea unui echilibru între muncă și familie, care trebuie obținut prin perseverență. După o carieră cu suișuri și coborâșuri, el a dat peste „cărțulia” lui Jane McGonigal, Reality Is Broken: Why Games Make Us Better and How They Can Change the World, care i-a dat o idee importantă. Și-a dat seama că vrea să creeze produse de învățare care să țintească comunități, pentru că se pricepe numai la business-to-business. „Acum lumea știe și nu face, sau lumea nu știe, dar nu are chef să afle”, mărturisește antreprenorul. Așa că a investit până acum 130.000 de euro în platforma de gamification. În Playful Design a reunit instrumente de Action Learning, Just-in-Time și Just-in-Case Learning, mecanici de jocuri de tip Alternate Reality Games, cât şi teorii ale psihologiei pozitive, pentru a oferi soluții prietenoase de învățare angajaților din companii.

Antreprenoriatul este despre a trăi o poveste, nu despre a câștiga la loterie”, spune Dan Berteanu. Motiv pentru care nu își dorește o creștere nemaipomenită pentru afacerea sa, pentru că „îi strică echilibrul”. Nu vrea o echipă mai mare de 20 de oameni, lui îi plac acele companii formate din zece oameni care fac câteva milioane de euro, și crede că în fiecare dintre noi zace un lider. „El iese la iveală și se manifestă dacă ne întâlnim cu oportunitatea potrivită. Leadershipul este despre a scoate ce este mai bun din oameni.”

Un sfat pentru cei care-și doresc un business? Le recomandă să investească atât de mult cât își permit să piardă. „Nu cred în antreprenoriatul de tipul: ok, m-am certat cu șeful, îmi fac eu propriul business. Nu așa se face. Sigur că există câteva exemple. Însă, nu începi nici cu 5.000 de euro împrumutați. Și nu îți dai demisia înainte să testezi, mai întâi îți testezi produsele și abia apoi vezi dacă e cazul să renunți la job.”

Trei reușite în viață

* La 41 de ani a reușit să iasă din zona de confort și să cumpere un business.

* Foarte mulți clienți, cărora le face plăcere să facă business cu ei, cu care au o relație „mișto”.

* Aniversează anul acesta 29 de ani de când și-a cunoscut soția și 20 de ani de căsnicie. „Sunt fericit că mi-am găsit devreme sufletul pereche, că am un băiat de 17 ani și o fată de 13 ani. Că am construit o casă și că ne-am mutat de la bloc.”

Cinci lecții pe care le-a învățat în business

* Fii perseverent, nu renunța.

* Alege-ți oamenii după un proces de selecție lung. Dacă se întâmplă să fi făcut o alegere greșită, desparte-te repede de ei, că altfel se strică relația.

* Alege-ți cu foarte mare grijă clienții cu care vrei să faci business. Astfel, va fi un client mulțumit. Dacă faci business cu un client de care nu-ți place, e nasol pentru toată lumea.

* Profitul într-o companie este foarte important, însă este o consecință a lucrurilor deștepte.

„Într-o echipă trebuie să existe contribuție și rezultate. Dacă asta nu se întâmplă, ne despărțim, pentru că viața e prea scurtă să ne certăm.”

Greșeli pe care le-a făcut, dar fără de care „nu ar fi avut succesul de acum”

– A pierdut un contract cu Raiffeisen de 1 milion de euro. Implementase doar 400.000 de euro și a predat managementul proiectului unui om pe care „l-a vârât pe gât” celor de la bancă. Însă reprezentanții băncii aveau încredere în Dan Berteanu și nu în acea persoană, iar contractul a ajuns la concurență. Din fericire, a remediat situația și acum colaborează cu banca.

– A vrut să dezvolte o filială a Achieve Global în Turcia. Mergea o săptămână pe lună, timp de doi ani, în Turcia, și a pierdut în total 270.000 de euro. „Eram complet nepregătit, nu cunoșteam piața. O lecție cam scumpă pe pielea mea”, recunoaște el acum.

Recommended Posts
Romania diasporaIdei pentru antreprenori. Sursa: stockphotos.com