Dădui o raită prin vecini

Așa, câteva zile. Cât să parcurg sute bune de kilometri pe autostrăzile lor, să nu văd niciun chiștoc nici pe trotuar și nici pe stradă, să n-aud niciun claxon. Dar niciunul.

A, și să fiu impresionată de cât de mulți oameni aleg să meargă cu bicicleta în Budapesta. Unde n-am stat mult, dar suficient cât să observ toate cele de mai sus și să amuțesc atunci când am văzut asta: pe „gleznele“ unui pod din Budapesta, stăteau grupuri de tineri care râdeau, vorbeau și beau din niște sticle pe care le aveau în mâini sau lângă ei, pe fierul podului. Cât m-am plimbat eu pe-acolo, s-a făcut târziu de tot, așa că la-ntoarcere ei nu mai erau, dar nici vreo urmă a trecerii lor pe-acolo nu era. În schimb, coșurile de gunoi de la „tălpile“ podului erau pline de sticle goale și de pachete la fel de goale de țigări.

Sursă foto: Ana Barton, arhivă personală

În Ungaria, m-am dus să vizitez o fabrică de oțet balsamic. La Tokaj. Probabil mi s-a dus buhul că, de câte ori ies în oraș, mănânc doar salată, altfel n-avea Eisberg România de ce să mă invite în călătoria asta. Bineînțeles, n-aveam cum rata nici cramele celebrelor vinuri ale regiunii.

Vinurile, după cum știți, se degustă din pahare, oțeturile, cu picătura. Se ia o pipetă, se umple cu lichidul aromat și ți se așază frumos o picătură într-o linguriță. Recunosc, n-am știut mare lucru despre oțetul balsamic până s-ajung la Tokaji Borecet Manufaktúra. Puțin despre rolul său curativ am știut, mă refer la proprietățile antiseptice, dar vag. Nici diferențele dintre oțeturile balsamice nu le știam, iar despre cum se face oțetul chiar n-am avut habar.

Ferenc Formanek a avut ideea de a-și deschide această fabrică tocmai în această regiune viticolă fiindcă a vrut să creeze oțeturi speciale, realizate din soiurile de vinuri de Tokaj. Să nu mai existe altele asemenea lor. Și nici nu mai există. Și-a mai avut Ferenc o idee, de care este foarte mândru, iar eu, foarte încântată: să facă oțeturi cu gust de fructe: gutui, prune, afine, caise, zmeură, căpșuni, mere și ceva combinații între aceste fructe. Plus soc și lavandă.

Le-am gustat pe toate. Și din linguriță, și în salate. Iar gusturile alea unice, minunate, fac ca fiecare salată să fie altfel. Sunt foarte parfumate și un pic dulci, fără să aibă vreunul adaos de zahăr. Sunt pur și simplu dulci de la fructe și de la soiurile de vinuri dulci din care sunt făcute. N-am rezistat tentației de a le încerca pe piele, așa cum fac și cu parfumurile. Și cu vinurile am făcut la fel, că nici la ele nu m-am putut abține, buchetul lor era înnebunitor. Iar când am primit la savurat băutura răcoritoare din oțet aromat și apă carbogazoasă, aproape că nu mi-a venit să cred că poate exista ceva atât de bun. Nici dulce, nici acră, cu o aromă splendidă, fără adaos de zahăr, normal, o bucurie pentru papile.

L-am întrebat pe Ferenc dacă pot găsi minunățiile de oțeturi și-n România. Mi-a zis că sunt două magazine în două orașe din vestul țării unde are câteva din multitudinea de feluri de oțet pe care le fabrică, dar că dressingurile create pe baza tuturor tipurilor de oțet pe care le face se vor găsi foarte curând și la noi, că le importă Eisberg. Normal, cine altcineva, dacă nu un brand de salate?

Acum, că eu iubesc gustul acru mai mult decât e oricare altul nu e niciun secret, dar am vrut să văd ce zic ai mei de dressingurile și de oțeturile astea. Așa că imediat ce am ajuns acasă le-am făcut salată cu ele. „O, dar e complet altfel, n-am mai mâncat așa ceva!“. Așa au zis la fiecare nouă salată. Sunt la aproape o săptămână de când m-am întors din Ungaria și fiecare zi aduce o altă fericită uimire din acest motiv. A, că uitam să vă spun: pentru că ne știe foarte bine limba, Ferenc a vorbit numai românește. Și, nu, nu s-a născut și nici n-a crescut la noi. A trăit și-a muncit câțiva ani în România și așa a-nțeles el să fie amfitrionul unor oaspeți români, să vorbească și să râdă românește.

Recommended Posts
Express Your Leadership MORE (1)300x250