Cum spun face diferența

Multă vreme, prea multă vreme, am crezut că important este întotdeauna ce spun și că nu are cum să conteze altceva, atunci când informația sau opinia pe care o aveam eu de livrat era una esențială, necesară, capitală.

Mă miram apoi că uneori ce aveam eu de spus era bine ori foarte bine primit, iar alteori prost ori foarte prost. Sau deloc. Nu-nțelegeam de ce. Ce aveam eu de zis avea sens, ba chiar oferea soluția optimă într-un anumit moment.

Sursă foto: pixabay.com

Ce nu știam era că există un lucru mai important decât importantul lucru pe care vrei tu să-l spui oamenilor, anume cum spui. Dacă ei simt că tu te așezi singur pe o poziție superioară, fie venită din funcția ta, fie din autoritatea profesională pe care o ai, între tine și ei crește instantaneu un zid și te trezești jucând tenis la perete. Ei poate nu au o problemă în a-ți recunoaște superioritatea funcției și nici autoritatea, însă asta nu înseamnă că te și primesc. Pot accepta ce le spui, pot chiar și înțelege, dar nu te primesc.

Și dacă fac totuși cum zici tu, că sunt oameni raționali și sunt și profesioniști, nu o fac cu plăcere și li se inhibă și creativitatea. Cel mai adesea mi s-a-ntâmplat să trăiesc această postură, nu pe aceea a celui cu ascendentul autorității. M-am luptat mult cu mine, cu sila pe care o simțeam, deși nu aveam niciun dubiu că aceea era rezolvarea chestiunii, aceea pe care o dăduse omul care nu știuse cum să mă facă s-o primesc, nu doar s-o accept.

Se poate ca soluția pe care o dă cel care încearcă să se impună să fie una brută și să fie de dorit ca ea să fie rafinată prin contribuția creativă a celor care sunt implicați în problemă. Numai că, inhibându-li-se creativitatea, fiind tratați de sus, ei nu vor mai avea acces la ea și nu vor putea oferi acele detalii care ar aduce rapiditate și eficiență în ceea ce privește rezolvarea.

Mai sunt și nervii aruncați din poziția superioară. Nervii ăștia nasc frică, iar frica obturează profesionalismul. Cui, în momente de frică, atunci când a fost presat sau amenințat, nu i s-a-ntâmplat să nu mai știe să facă nici măcar lucrurile simple despre care credea că sunt niște nimicuri pe care le poate face și-n somn? Tuturor, cu siguranță. Chiar și celor care generează acum frica în subalterni. Au fost și ei subalterni cândva și au fost tratați așa. Și n-au performat, firește, pentru că frica este un „excelent“ inhibitor al performanței. Cel mai rapid și mai eficient.

De fapt, ce vreau eu? Să fac treaba cât mai bine, împreună cu toți cei implicați în ea, sau să-mi impun, cu orice preț, pumnul de vedere, că punctele se discută, nu se impun? Firesc ar fi să urmăresc să se aplice soluția cea mai bună, în toate detaliile ei, pe care s-ar putea ca eu, creatorul soluției, să nu le văd. Dar să le vadă ceilalți. Dacă știu cum să le creez condițiile de a concepe acele detalii, dacă mă voi da jos de pe soclul autorității și funcției și voi asculta cu atenție, stimulându-i pe oameni să dea tot ce-i mai bun din ei, atunci chiar o s-ajungem la cea mai bună rezolvare. Împreună.

Recommended Posts
Workshop AB LRSuvenir de Vară, Elite Art Gallery