Cum adică nu e treaba mea?

Informația ne bombardează continuu simțurile, iar creierul îi face față cu greu. Și, firește, nu fără a fi afectat. Iar de când informația e la un click distanță, omul o caută cu fervoare și-o aduce spre el. Dar ce te faci fiindcă alături de informația necesară e o grămadă de balast care, nu știu de ce, a devenit atât de ademenitor încât omul se acoperă cu el.

Sursă foto: http://pixabay.com

Ba știu de ce. Balastul ăsta e ca o gogoșerie pe lângă care, când treci, îți plouă-n gură, te-apucă o foame dureroasă și te trezești că stai la rând. Și nu iei numai o gogoașă, că pofta e mare, n-o poți ostoi cu una. Iei mai multe decât poți mânca și le mănânci pe toate. Pe urmă, ți se face rău. Și știi de ce. În ce privește balastul, nu-ți dai seama întotdeauna că-ți face rău.

Și ce e cel mai păgubos în toată treaba asta cu balastul e că omul nu doar că-l primește în mintea lui, dar ajunge să-și rispească timpul și energia mestecându-l bine, înghițindu-l și arătându-le și celorlalți oameni ce efect a produs balastul asupra lui.

Cel mai atrăgător balast îl reprezintă viețile personale ale celorlalți. Dacă sunt apropiați, e doar o bârfă marginală. Dacă sunt persoane publice, să te ții fluvii de luări de poziție, care mai de care mai… pertinente. Când, de fapt, viețile personale ale celorlalți nu ne privesc. Da, corect, ne privesc atunci când ne afectează, însă, oricât de bizar ar părea, nici atunci nu deținem noi adevărul pentru simplul și, da, durerosul fapt că fiecare are adevărul lui.

Bunăoară, viața personală a viitorului posibil președinte al Franței. Domnul Emmanuel Macron e căsătorit de zece ani cu o doamnă mai în vârstă decât el cu 23 de ani, doamna Brigitte Trogneux. Or, treaba asta s-a transformat în isterie națională românească de câteva zile, adică de când Macron a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța. Este uluitor câtă energie au risipit oamenii pentru a toca mărunt cuplul francez, pentru a-și spune ei părerile despre cât de nesănătoasă ori cât de firească este relația celor doi. Însă această relație o cunosc doar cei doi, cei care o împart. Și fiecare dintre cei doi soți are adevărul său în ce privește relația lor.

Dar ce contează adevărurile lor, când noi avem treabă, anume să exprimăm părerile noastre asupra a ceea ce nu știm? Fiindcă ce știm despre acești oameni e atât de puțin încât nu există motive să tratăm această informație cu mai multă atenție decât  merită un fapt divers care ne ajunge, întâmplător sau nu, în fața ochilor.

Ce mi se pare mie halucinant e însă faptul că niciunul dintre tocători nu se-ntreabă: „Ce-i cu mine? De unde am eu așa o apetență maladivă și continuă pentru circ și pentru ce nu mă privește? Nu cumva eu fug în felul ăsta tocmai de ceea ce mă privește arzător, dar nu știu să-i fac față“? Au, viața mea…

Recommended Posts
bichisuniversitate_babes_bolyai