Călătoriile Terra Incognita – From Mistery to History. Weekend de weekend, sute de oameni descoperă România

Astăzi îți povestesc despre leadershipul prin puterea exemplului, a comunității, a intențiilor clare și, nu în ultimul rând, despre influența călătoriei asupra oamenilor. Povestesc despre proiectul Terra Incognita – From Mistery to History și despre oamenii minunați din jurul lui. Cu vreo trei ani în urmă, Răzvan Edward Iuhasz, un om cu viziune asupra mediului de afaceri din România, a făcut ceea ce mulți ne dorim să facem. A fluierat în biserică și a pornit pe cont propriu, în domeniul turismului. Nu se putea porni de mai jos, iar el știa asta foarte bine.

Sursa foto: Terra Incognita
Sursa foto: Terra Incognita

Totul a pornit de la momentul viziunii. Dorința de a le arăta oamenilor, de aici și de oriunde, cum arată cu adevărat România, trecând peste cele mai cunoscute atracții, a fost cea care l-a îndemnat pe Răzvan să pornească Terra Incognita – From Mistery to History. Așa cum o sugerează și titlul, proiectul avea să le arate oamenilor locuri care nu au fost promovate, orașe despre care mulți nu auziseră, dar care, pe lângă unele dintre cele mai deosebite peisaje, purtau și o însemnătate istorică importantă. Răzvan a decis să nu urmeze manualul clasic de turism și să facă lucrurile să funcționeze așa cum le vedea el:  simplu și deosebit.

S-a născut apoi pagina de Facebook, iar cu fiecare Like primit, proiectul devenea tot mai prezent online. Fotografii făcute pretutindeni îndemnau oamenii să plece la drum, să cunoască și să înțeleagă ce se întâmplă în țara lor. Răzvan avea să afle că timpul în sine a fost una dintre cheile reușitei.

Când i-am propus să realizăm interviul pe care urmează să-l citești, mi-a spus că el crede că organizația în sine nu este atât de mare încât să se scrie despre ea. Am apreciat răspunsul, considerând că modestia este una dintre atitudinile potrivite atunci când pleci la drum cu un asemenea proiect. Și i-am răspuns că despre fenomenul pe care l-am observat crescând în ultimii trei ani merită să scriem. Pentru că, astăzi, Terra Incognita organizează călătorii în România, weekend de weekend, cu peste 200 de oameni, fără website şi fără un program specializat, aşa cum poate folosesc majoritatea agenţiilor de turism din ziua de azi. Singurul instrument pe care ei îl folosesc este, spre suprinderea tuturor, foarte firesc: comunicarea.

Răzvan Iuhasz. Foto: Arhiva personală
Răzvan Iuhasz. Foto: Arhiva personală

Sori Țigăeru: Mă bucur că putem avea această conversație acum. Știu că lucrurile nu au fost foarte simple la început și mi-aș dori să ne povestești un pic despre sacrificiile care au apărut de-a lungul vremii. Ai gândit, ai pus pe hârtie, iar mai apoi?

Răzvan Edward Iuhasz: Apoi au venit emoţiile. Pentru că a trebuit să ne urnim, să punem în practică. „Sacrificii” poate să sune un pic sumbru. Dar ca să faci ceva frumos, trebuie să treci prin toate stările posibile. De la extaz la agonie și înapoi. Din punctul meu de vedere, nu sunt sacrificii eforturile pe care le depui atunci când eşti printre norocoşii care fac ceea ce le place. Atunci se pierde noţiunea timpului. Eşti ca acel vânător care îşi urmăreşte vânatul şi nu realizează că au trecut zile la rând fără să doarmă, fără să mănânce. Simte o oboseală, dar adrenalina îl ţine în mişcare în continuare.

Probabil că cele mai mari sacrificii în această perioadă le-au făcut soţia mea şi fiul meu, pentru că sunt plecat de acasă aproape weekend de weekend, iar când sunt acasă, de multe ori sunt „plecat”. Visez, planific, mă informez, cercetez şi discut.

Care a fost momentul în care ai realizat că Terra Incognita lua o amploare mai mare decât te așteptai?

Pragmatic vorbind, primul semnal a fost în primăvara anului trecut, când cererea a început să depăşească cu mult oferta noastră. Semnale au tot fost, dar le-am considerat de moment. Spre exemplu, la început reuşeam lejer să corespondez cu toată lumea şi să răspund pe larg de fiecare dată. Ulterior ajunsesem să dorm o oră sau două pe noapte, doar pentru a putea să termin listele, să răspund la corespondenţă şi să fac strictul necesar. Lucruri care, în aparenţă, sunt banale, dar care, din punctul meu de vedere, sunt extrem de importante. Tot timpul sunt atent la schimbări, la evoluţii.

Am citit la un moment dat un lucru care mi-a rămas foarte bine întipărit în minte: „Singurul lucru care nu se schimbă în viaţă este că totul se schimbă”.

Sursa foto: Terra Incognita
Sursa foto: Terra Incognita

Terra Incognita s-a transformat într-o comunitate de oameni călători – și nu turiști, în adevăratul sens al cuvintelor. Care au fost câteva dintre activitățile pe care le-ai gândit pentru a putea ajunge aici?

Cineva și-a făcut foarte bine temele, ai înțeles ideea pe care vrem să o promovăm. Noi călătorim, nu facem turism – acesta este unul dintre mottourile noastre. Nu vreau să fiu greşit înţeles: și turismul are rolul său, dar este o altă direcţie. Din punctul meu de vedere, în clipa aceasta societatea este ruptă în două părţi foarte bine conturate şi, din păcate, destul de opuse. Şi atunci este destul de greu să aduci un concept care să se adreseze ambelor tabere. Dar, foarte important, te adresezi unei tabere, încercând să o modelezi pe a doua. Una este aceea a oamenilor altruişti, zâmbitori, înţelegători, culţi, devotaţi şi cu bun simț, iar cealaltă tabără este cea a oamenilor care rătăcesc – pe care nu trebuie să îi considerăm răi, ci doar dezorientaţi.

Noi am conceput acest proiect pentru ca oamenii din prima tabără să aibă şansa de a se cunoaşte şi, împreună, să ajute cealaltă tabără, să descopere adevărata scală a valorilor. Şi asta nu poţi face decât dacă te deschizi complet, dacă îţi pui sufletul pe tavă, cu riscul că unii s-ar putea să îl calce în picioare. Acesta, clar, este un risc. Dar astfel deschizi calea altora care pot face lucruri extraordinare, dar încă nu au curajul să treacă la fapte. Sunt multe de făcut şi încă suntem departe de ceea ce ne-am propus, dar lucrurile se mişcă în direcţia în care ne dorim, şi asta ne oferă un entuziasm pe care cu greu îl pot descrie.

Ce te-a motivat să urnești oamenii? Care a fost motorul tuturor activităților și care crezi că a fost impactul asupra oamenilor? A devenit în timp Terra Incognita un model de leadership prin călătorie?

„Şutul în fund” a fost griul, sau mizeria care ne înconjoară de multe ori. Şi nu mă refer neapărat la aspectele fizice, cât mai ales la cele comportamentale. Toată lumea se plânge că nu se poate călători în România din cauza infrastructurii. Dar haideți să trecem graniţa pe la Ruse şi să vedeţi cum ne luăm cu mâinile de păr. Şi totuşi, au mult mai mulţi turişti decât noi. De ce? Au servicii mai bune. Clar că infrastructura este un mare minus, dar cei mai mulţi o folosesc doar ca pe o scuză pentru neputinţa lor.

Sursa foto: Terra Incognita
Sursa foto: Terra Incognita

Dacă infrastructura ar fi criteriul principal, Maramureş nici nu ar trebui să existe pe harta călătorilor. Şi totuşi, este una dintre cele mai căutate zone din România, tocmai datorită implicării oamenilor. Impactul asupra oamenilor cred că îl regăseşti în recenziile primite în comentarii în cadrul albumelor noastre de pe Facebook.

Model de leadership? Oau, îmi este greu să mă gândesc din punctul acesta de vedere. Mi-aş dori să fim acolo, dar cred că drumul este lung. Cred că mi-ar fi mai uşor să considerăm că suntem deschizători de drumuri. Poate că educaţia primită acasă îmi spune că, răspunzând întrebării tale prin „da”, sunt lipsit de modestie. Hai să punem altfel problema. Dacă îţi spun că sunt alte proiecte care s-au inspirat de la noi, din foarte multe puncte de vedere (concept, descriere, comunicare, glume), înseamnă că ţi-am răspuns? :)

Îmi poți povesti despre vreunul dintre momentele deosebite întâmpinate la drum? Reacții ale oamenilor la care, poate, nu te așteptai.

Având contact cu aşa mulţi oameni, este clar că am întâlnit şi situaţii dintre cele mai diverse, unele planificate, altele nu. Iar eu nu cred în coincidenţe. Toate se întâmplă astfel încât noi să evoluăm. De exemplu, o criză de epilepsie din partea cuiva care nu se ştia bolnav. Unde o încadrăm? Suntem tentaţi să spunem că este ceva rău. Dar dacă acel lucru a dus acea persoană la analize, unde a reuşit să descopere alte lucruri? Şi dacă ţi-a demonstrat ţie că eşti capabil să ajuţi mult mai mult decât crezi? îţi deschide perspective noi, accesezi un anumit nivel despre care poate nu erai conştient.

De fiecare dată, reacţiile oamenilor sunt mişcătoare. Să vezi cum se schimbă la faţă când descoperă locuri deosebite, oameni despre care au citit doar în cărţi. Iar asta este, poate, cea mai mare recompensă pe care noi o putem avea. Să îţi zică cineva că la noi călătoria de o zi durează cel puțin două zile, pentru că în prima mergi şi în a doua încă eşti cu mintea acolo? Cum crezi că mă simt? Sau să îmi dea o mamă mesaj după una dintre călătorii şi să îmi spună că s-a trezit fiul ei minor şi a întrebat: „azi mergem cu Terra”?

În călătoria de anul acesta de Paşte, pe care am făcut-o în Serbia și Croația, ne-a plouat trei zile din cinci. Crunt. Având în vedere conceptul nostru de a vizita non-stop, îţi dai seama că impactul a fost cu atât mai mare. La vreo două săptămâni după ce ne-am întors, îmi spune o prietenă călătoare: „De câte ori plouă, acum mă simt extraordinar. Ca în concediu”. Şi acum, când povestesc aceste lucruri, mi se face pielea de găină. Darămite atunci când le-am trăit prima dată!

Sursa foto: Terra Incognita
Sursa foto: Terra Incognita

Cum vezi dezvoltându-se mai departe această poveste care, spre surprinderea multor oameni, a pornit simplu, de la o pagină de Facebook?

Probabil că tocmai acea simplitate a fost cheia succesului de până acum, faptul că nu am încercat să poleim mai mult decât este. Am avut un eveniment lansat, în care am avertizat că sunt condiţii vitrege de cazare. Transparenţa cred că este cheia pe viitor în orice direcţie mergi. Însă, atenţie, nu senzaţia de transparenţă. Transparenţa pură. Atunci când greşeşti, mai bine ridici mâna şi îţi ceri iertare, încercând să repari ce ai greşit, decât să ascunzi, să plimbi privirea oamenilor în altă direcţie.

Bineînţeles că aici trebuie alăturate alte multe elemente de pregătire. Dacă sunt un om simplu şi vreau să pilotez un avion, nu îmi cer scuze că am prăbuşit avionul. Întâi învăţ, mă documentez, fac şcoala şi abia apoi pilotez. Aşa omul vede că ai avut toată bunăvoinţa şi este alături de tine.

A propos de pagina de Facebook. Nici nu ai idee câte persoane au încercat să mă convingă că e nevoie de un site, că altfel nu supravieţuim. Poate că la un moment dat o să fie nevoie, dar, strict în acest moment, nu îl văd necesar. Loc de dezvoltare este enorm. Câtă vreme societatea are nevoie de îmbunătăţire, este loc şi pentru noi de dezvoltare. Depinde cum privim lucrurile, având în vedere de unde am plecat. Dacă vorbim strict de călătorii, păi atunci, sky is the limit. Dacă vorbim despre Terra Incognita, ne dorim ca această comunitate a noastră să aibă mai multe proiecte pe viitor, deoarece am observat că oamenii sunt dornici să ajute.

Călătorii pentru orice anotimp. Sursa foto: Terra Incognita
Călătorii pentru orice anotimp. Sursa foto: Terra Incognita

„Profesorul mediocru spune, profesorul bun explică și demonstrează, profesorul perfect inspiră”. Despre leadership

Răzvan Edward Iuhasz crede că există două feluri de a conduce:

Una este atunci când ești omul-armată, acel one-man show despre care toți avem, cel puțin, câte o idee deja formată și, a doua modalitate, cea în care încerci să construiești o echipă. Cu toate riscurile ce decurg de aici. Uite un citat din William George Ward: Profesorul mediocru spune, profesorul bun explică și demonstrează, profesorul perfect inspiră.

Eu consider că în această zonă trebuie canalizată energia unui lider. Să știe să inspire echipa. Să îi susțină, să îi îndrume, să îi forțeze să iasă din tipare. Să își dorească ei să construiască. Dacă fac doar ceea ce spui tu, atunci dezvoltarea companiei este limitată la cât cunoști tu. Dacă sunt creativi și ei, atunci nu există limite. Bineințeles, există posibilitatea ca, la un moment dat, unii dintre ei să dorească să „zboare” pe cont propriu. Nu cred că trebuie să ne temem de lucrul acesta. Din contră, trebuie să fim mândri, așa cum un părinte este mândru de copilul său atunci când acesta își croiește singur drumul în viață.

E ușor? Cu siguranță nu. Unii vor rămâne alături de tine, deoarece aici vor simți că este casa lor. Și vor face totul ca să fie totul cât mai bine. Să nu uităm: „Singurul lucru care nu se schimbă în viață este că totul se schimbă”.

Sursa foto: Terra Incognita
Sursa foto: Terra Incognita
Recommended Posts
Mădălin Măncilă. Foto: Arhiva personalăBTLW 27 31 OCT (2)