Aristide Seri, de la stomatologie la nanotehnologie pentru sănătate și frumusețe

Mergem pe străzi nu tocmai curate, ne ferim de multe locuri, poate chiar de oamenii pe care nu îi interesează ce se întâmplă în jurul lor. Vestea bună e că există oameni care se gândesc la binele nostru. Aristide Seri este unul dintre ei. Un român crescut în America. 

Aristide Seri, CEO&Founder al Seri Nano Grup, a imigrat cu părinții la 14 ani în Statele Unite, unde i s-a oferit șansa de a-și descoperi talentele și a le dezvolta. „Am aflat că poți face orice îți dorești în viață, dacă muncești și ești perspicace“, spune Aristide.

Primul job l-a avut la vârsta de 15 ani, într-un supermarket, „așa cum făceau majoritatea tinerilor acolo“. A urmat Stomatologie, 3 ani, apoi Colegiul de Tehnică Dentară din New York. La vârsta de 25 de ani și-a deschis un laborator dentar, dar „mi-am dorit tot timpul să am un business de succes“, așa că s-a reprofilat în scurt timp.

În 2010 a început o afacere: „Vindeam izolații termice în care aderenţa se realizează la nivel molecular – eco-friendly –, încercând să convingem oamenii că izolația cu polistiren este toxică și dăunează sănătății. Publicul nu a fost prea receptiv pentru că frica de nou este greu de depăşit, așa că ne-am reprofilat“, spune CEO-ul.

Zis și făcut. Fiindcă mulţi oameni din jurul său, copii şi adulţi, aveau alergii, s-a gândit că ar putea să realizeze o gamă de produse care poate ajuta oamenii, dar și mediul înconjurător, fabricate chiar în țara sa de origine, România.

Așa a luat naștere Seri Nano Grup, cu produsele BioGreen, Nanoo Green și Green Skin. „Produsele noastre realizează o curățare la nivel molecular și sunt: biodegradabile, derivate din resurse bioregenerabile, fără parfum, hipoalergenice, nonpoluante și nontoxice. Ceea ce ne diferențiază și ne conferă unicitate în această industrie este nu numai utilizarea compușilor nontoxici în procesul de fabricaţie – cel mai cunoscut produs al nostru a fost conceput pentru a fi 100% nondăunător bebelușilor, aşadar şi oamenilor de toate vârstele –, dar și caracteristicile superioare ale agentului de umectare și de curățare pe care produsele noastre le prezintă. Această calitate superioară este rezultatul formării de clustere de formă coloidală, cunoscute sub numele de micelii“, explică Aristide Seri.

Aristide Seri, foto arhivă personală

De ce produse nano?

Gama Bio Green a fost creată pentru a putea curăța orice suprafață cu produse naturale de casă, birou, mașină etc. De asemenea, sigilează suprafețele netede și rezistă la murdărie. Este prima linie de cosmetice micelare de la demachiant la șampon, balsam și creme etc. pentru femei şi bărbaţi. De ce să le folosim? Pentru că „sunt naturale, nu au miros și sunt realizate cu niște tehnologii impresionante“, spune Aristide Seri.

Aristide Seri nu a avut un singur mentor, ci mai mulți. Pentru el, toți prietenii sunt surse de idei și inspirație pentru următoarele produse. Iar mottoul după care se ghidează dintotdeauna este Always forward.

***

BIO                                                                              

Seri Nano Grup este o companie care promovează un stil de viață sănătos, oferind produse bio, nano și antialergice, obținute din compuși naturali, atât pentru om, cât și pentru casă, birou, mașină etc. Toate produsele sunt ecologice și au la bază soluția micelară, bine-cunoscută în România datorită produselor pentru demachiere.

Produsele Bio Green sunt realizate cu nanotehnologie, care reprezintă inginerie la scară mică, constând în construcția sistematică la dimensiuni atomice și moleculare. Nanotehnologia este utilizată în numeroase domenii, cum ar fi tehnologia informației și comunicații, energie, sănătate și medicină. Scopul produselor Bio Green este de curățare ușoară și protejare pe termen lung, într-un mod natural.

nano5
nano4
nano3
Recent Posts
colegi-in-competitieHumanPuzzle1