24 aprilie 2017: Gregory Porter, un vocalist de Grammy la Sala Palatului

Pe 24 aprilie, Gregory Porter va susține la Sala Palatului din București primul său concert în România, în cadrul turneului de promovare al noului album Take Me To The Alley, turneu ce începe în Statele Unite, trece prin Australia, Polonia, Marea Britanie, Franța, Germania, Elveția și lista continuă.

Evenimentul face parte din seria de concerte Jazz Night Out organizată de Twin Arts.

Cântărețul american Gregory Porter a câștigat luna trecută cel de-al doilea premiu Grammy din carieră pentru albumul Take Me to the Alley, nominalizat la categoria Best Jazz Vocal Album. ‘’Continuați să răspândiți iubirea’’, a ținut artistul să transmită la aflarea veștii.

Născut în 1971 în Statele Unite, Porter  se pregătea pentru o carieră în fotbal american când un accident la umăr l-a oprit din acest drum. Devine muzician profesionist la vârsta de 40 de ani, urmând astfel ultimul sfat dat de mama sa, Ruth, cea care a avut o influență decisivă asupra vieții artistului.

După câțiva ani  de concertat în cluburile de jazz din Harlem, muzicianul înregistrează albumele Water  și Be Good, recunoașterea internațională venind odată cu lansarea discului Liquid Spirit în 2103, disc care a intrat în Top Ten UK Charts cu vânzări de peste 100.000 de exemplare.

Gregory Porter este o prezență cerută constant de  marile festivaluri de jazz ca Montreux, North Sea Jazz, Jazz A Vienne, Copenhagen Jazz Festival,  palmaresul său numărînd două Grammy pentru Best Jazz Vocal Album, două Jazz FM Awards, dar și titlul de Male Singer of the Year acordat de Journalists Association Jazz Awards în 2014.  Rămânând în sfera marilor voci, amintim că printre vocaliștii săi preferați, Nat King Cole și Marvin Gaye ocupă locuri de cinste.

Biletele la concertul susținul de Gregory Porter în data de 24 aprilie 2017, la București se găsesc în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe www.eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului.

Detalii pe www.twinarts.ro  şi paginile de Facebook  Jazz Night Out și Twin Arts.

Recommended Posts
Afis_Singularity728x274